Relaţia dintre Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea a cunoscut în numai şase luni o transformare fundamentală, astfel că premierul a ajuns de la statutul de ”copil teribil” al PSD la cel de ”oaie neagră” care nu a respectat ”cartea sacră” a programului de guvernare. Schimbarea radicală de atitudine a avut loc în mai puţin de o lună. Liviu Dragnea declara pe 19 mai că este mulţumit de toate ministerele, iar în 14 iunie propunea retragerea sprijinului politic al PSD pentru propriul guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 30 decembrie decretul prin care Sorin Grindeanu a fost desemnat propunerea pentru postul de premier, după ce şeful statului refuzase propunerea iniţială a PSD, Sevil Shhaideh. De la început, declaraţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, au lăsat clar să se înţeleagă că Guvernul Grindeanu va trebui să execute cu sfinţenie ceea ce este prevăzut în programul de guvernare, iar premierul desemnat părea să fi înţeles care este rolul său.

"Şi eu şi colegii mei - această echipă pe care o propunem - ne înţelegem foarte bine postura. Suntem un guvern urmare a coaliţiei PSD-ALDE, un guvern politic, dar politica se face în altă parte. Noi vom fi la guvern pentru administrarea ţării. Avem un program de guvernare votat de foarte mulţi români, un program de guvernare care a însemnat încrederea românilor în ceea ce noi am propus, care ne îndeamnă pe fiecare dintre noi, pornind cu mine şi cu restul echipei guvernamentale, la responsabilitate, modestie şi respect faţă de români. Este ceea ce ne va călăuzi în actul de guvernare", spunea Sorin Grindeanu pe 3 ianuarie.

O zi mai târziu, când noul guvern a primit votul de încredere al Parlamentului, Grindeanu îl elogia în plenul Legislativului pe şeful său de partid. "Salut în mod deosebit echilibrul domnului preşedinte Liviu Dragnea, care în ultimele săptămâni s-a comportat ca un adevarătat om de stat, punând interesul naţional mai presus de interesul său personal sau al partidului pe care îl conduce. S-a evitat astfel o criză foarte nocivă", a spus Sorin Grindeanu.

Tot atunci, Dragnea răspundea indirect criticilor care susţineau că Guvernul va fi anexa PSD, deciziile fiind controlate de către liderul partidului. ”Vă asigur că actul de guvernare nu se va face la partid, deciziile şi hotărârile de Guvern se vor semna în Palatul Victoria, Guvernul este puterea executivă şi este datoria prim-ministrului şi a echipei sale de a lua decizii pentru conducerea acestei ţări”, a precizat Liviu Dragnea. Pe de altă parte, Liviu Dragnea a susţinut că PSD va fi primul partid care va interveni dacă Guvernul Grindeanu se va abate de la programul de guvernare. “Vă asigur domnule prim-ministru Sorin Grindeanu că PSD va fi primul partid care va interveni dacă vă veţi abate de la programul de guvernare”, a conchis liderul PSD. 

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a calificat acuzaţiile PNL cum că ar conduce ”guvernul personal al lui Liviu Dragnea” drept ”lucruri forţate” şi a menţionat că rămâne ca ”viitorul să-i întărească spusele”.

Totuşi, aceste declaraţii nu l-au oprit pe preşedintele Iohannis să ironizeze, la ceremonia de depunere a jurământului de către miniştri, relaţia dintre Guvern şi PSD. ”Domnule Dragnea, aflarăm de la TV că sunteţi singurul care cunoaşte programul de guvernare din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei!”, a spus preşedintele.

În aceeaşi seară avea loc prima şedinţă a noului cabinet. Cei doi lideri ai coaliţiei aflate la guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, l-au condus pe prim-ministrul Sorin Grindeanu până în apropierea sălii unde a avut loc şedinţa, iar la despărţire şeful Executivului le-a strâns mâinile şi l-a sărutat pe obraji pe preşedintele PSD, care i-a urat ”Succes!”.

La numai două săptămâni, a început cea mai mare criză cu care s-a confruntat Guvernul, după ce au apărut în presă informaţii legate de faptul că se pregătesc două ordonanţe de urgenţă privind graţierea, respectiv modificarea legislaţiei penale. Pe 18 ianuarie, preşedintele Iohannis vine pe neaşteptate la şedinţa de Guvern şi avertizează cabinetul să renunţe la intenţiile sale.

„Cunoaşteţi povestea că este un elefant în încăpere, dar nu-l vedem. Sunt doi elefanţi – ordonanţa de graţiere şi ordonanţa de modificare a codurilor penale. Evident, că şi despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru marţi dimineaţă, iar domnia sa mi-a spus că discuţia avusese loc deja cu anumiţi colegi din Guvern şi că nu va fi pusă pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni privind graţierea şi modificarea codurilor. De asemenea, subliniez şi sper să fiu în asentimentul domnului prim-ministru s-a angajat ca aceste chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio şedinţă de guvern, ci imediat ce documentele vor fi clarificate, evident sub conducerea ministrului Justiţiei, a doamnei ministru de Interne şi a doamnei ministru delegat pentru Afaceri Europene, să fie puse în transparenţă, adică, mai clar, să fie date spre consultare tuturor entităţilor prevăzute de lege”, a spus Iohannis atunci.

Episodul a provocat nemulţumirea premierului care a declarat ulterior că şeful statului a venit neinvitat, dar şi a liderului PSD care, după cum s-a aflat doar în urmă cu câteva zile, ar fi fost iritat că miniştrii nu s-au ridicat de la masă să-l lase pe Iohannis să vorbească singur.

Pe 31 ianuarie, la o şedinţă târzie de Guvern, este adoptată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale care stipula că abuzul în serviciu care a dus la un prejudiciu de până în 200.000 de lei nu va mai fi incriminat penal. Imediat după adoptare, Piaţa Victoriei se umple de protestatari care scandează ”Noaptea, ca hoţii!” şi ”Demisia!”. A doua zi, Iohannis şi CSM cer retragerea ordonanţei, iar protestele continuă în fiecare seară, timp de cîteva zile, doar în Bucureşti adunându-se, în medie, 100.000 de oameni, pe lângă alte proteste de amploare în numeroase oraşe din ţară.

Grindeanu şi Dragnea invocă succesul în alegerile din decembrie pentru refuzul demisiei Guvernului, dar trebuie să cedeze în ce priveşte OUG 13. Pe 4 februarie, premierul Sorin Grindeanu a anunţat că ordonanţa va fi retrasă şi lasă de înţeles că schimbarea ministrului Justiţiei, Florin Iordache, este iminentă.

”Toate argumentele pe care noi le-am avut în susţinerea acestei ordonanţe nu au fost foarte bine comunicate. Din acest motiv, s-a creat foarte multă confuzie, s-au creat foarte multe distorsiuni care nu au legătură cu ceea ce, până la urmă, s-a adoptat. De aceea Ministerul Justiţie şi ministrul Justiţiei îşi vor asuma, îşi asumă consecinţele”, a declarat Sorin Grindeanu, în cadrul declaraţiei de presă susţinute la Palatul Victoria.

Imediat au apărut speculaţii legate de apariţia unor disensiuni între premier şi preşedintele PSD, spunându-se că acesta din urmă a fost nemulţumit de pasul înapoi făcut de către Guvern. Grindeanu a negat existenţa unui conflict cu Liviu Dragnea pe această temă.

Întrebat care a fost filmul evenimentelor care au dus la retragerea OUG 13, Grindeanu a precizat că toate explicaţiile au fost date: "Am spus ceea ce am crezut eu, ca prim-ministru, legat de ceea ce trebuie să facă Guvernul". El a afirmat că au venit semnale atât din stradă, cât şi din alte părţi. "Pentru mine semnalul - şi de aceea am şi luat hotărârea, ca premier, să abrog OUG 13 - care a venit, şi din stradă şi nu doar din stradă, şi din alte părţi. Sigur, lumea astăzi pare sau părea împărţită în semnale pro, semnale contra, dar e clar că acest act a dus la diviziune. Asta nu e bine pentru România", a spus premierul.

Pe 8 februarie, Guvernul Grindeanu a supravieţuit fără prea mari probleme moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi USR, dar Grindeanu a dat asigurări că modul de lucru al Executivului se va schimba. "Am înţeles pe deplin toată emoţia şi supărarea pe care OUG 13 le-au generat. O parte însemnată a acestei ţări ne-a transmis democratic că nu identifică binele general în acea ordonanţă", a afirmat premierul. El a dat, în Parlament, asigurări că "nu va mai accepta nicio iniţiativă de acest gen în Guvern". Sorin Grindeanu afirmă că modificarea Codurilor penale va trebui făcută în Parlament, alături de senatori, deputaţi şi specialişti din domeniu. "Începând de astăzi, acest Guvern va fi exclusiv unul dialogului şi al consultării publice", a afirmat premierul.

Înlocuirea anunţată anterior a lui Florin Iordache s-a finalizat cu o remaniere mai largă la mai puţin de 100 de zile de la instalare. Pe 23 februarie. Alexandru Petrescu a fost mutat de la Ministerul Economiei la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, pe care îl gestiona interimar, după demisia lui Florin Jianu, care a renunţat la funcţie pe 2 februarie, nemulţumit de adoptarea OUG 13. Portofoliul Economiei a fost preluat de Mihai Tudose care a mai ocupat acest post în ultimul cabinet al lui Victor Ponta, în decembrie 2014 - noiembrie 2015. Tudorel Toader, fost judecător al Curţii Constituţionale, a fost propus ministru al Justiţiei, iar Rovana Plumb în locul Mihaelei Toader în funcţia de ministru delegat al Fondurilor Europene.

O nouă fisură între Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea a apărut ca urmare a relaţiei pe care fiecare dintre ei o avea cu fostul premier Victor Ponta. Un critic din ce în ce mai dur al lui Dragnea, Ponta avea o relaţie amicală cu Grindeanu, fapt ce a provocat temerile lui Dragnea. S-a descoperit că premierul Sorin Grindeanu avea frecvent discuţii cu Victor Ponta, chiar la iniţiativa premierului în funcţie.

Victor Ponta chiar şi-a exprimat public nemulţumirea faţă de controlul excesiv pe care l-ar exercita Dragnea asupra Guvernului. Ponta a susţinut că Sorin Grindeanu are "o mare problemă”, deoarece un avion nu poate fi condus de mai mulţi piloţi pentru că fiecare se bate pentru manşă, lucru pe care i l-a transmis. "Ideea că mă duc eu să îi spun lui Grindeanu cum să se bată cu Dragnea nu e adevărată. Are o mare problemă pe care i-am spus-o. De principiu, un avion care are doi piloţi, de aia unul e pilot şi altul copilot, are mari şanse să aibă probleme la decolare, la aterizare, la drum că se bat ăia doi pe manşă (...) Are o primă problemă avionul acesta în România cu doi piloţi”, a subliniat fostul premier.

La scurtă vreme, a venit şi primul avertisment public adresat de Dragnea premierului. "Cred că toată energia, şi toată priceperea, şi a dumnealui, şi a membrilor Guvernului, trebuie să se reverse către programul de guvernare, dar nu am de unde să ştiu ce se va întâmpla. Mă interesează mai mult sau mai puţin. Suntem foarte buni prieteni acum, vom fi foarte buni prieteni atâta timp cât - o să mă uit, ca orice cetăţean, la cum se îndeplineşte programul de guvernare", a spus Dragnea, pe 9 martie. El a adăugat că, dacă Grindeanu nu îndeplineşte programul de guvernare, "nu o să mai fie buni prieteni", iar acest lucru se aplică oricărui ministru. Întrebat dacă asta înseamnă că şeful Guvernului şi-ar putea pierde funcţia, Dragnea a negat: "Cu un om eşti foarte bun prieten, bun prieten sau ne-prieten. E simplu. (...) Nu am spus că îşi pierde funcţia".

La câteva zile, Dragnea şi-a arătat şi iritarea faţă de legăturile dintre Ponta şi Grindeanu. Întrebat dacă numirea lui Victor Ponta într-o funcţie importantă în conducerea PSD va duce sau nu la reconcilierea acestuia cu liderii social-democraţi, Liviu Dragnea a spus: ”Eu aş mai lăsa discuţiile despre tema asta pentru că am avut o discuţie pe această temă, nu numai în ultima perioadă. Poate-l întrebaţi şi pe Sorin Grindeanu vreodată despre subiectul ăsta”. Invitat să detalieze afirmaţia legată de premierul Grindeanu, Dragnea a precizat: ”În sensul dacă a vrut sau nu vreo funcţie Victor (...) Am înţeles că au avut mai multe discuţii.”

Ponta nu a ezitat să alimenteze un conflict care se afla doar în stadiu incipient. Pe 27 martie Victor Ponta îl sfătuia pe premierul Sorin Grindeanu să fie deştept şi să îşi pună urgent o vestă de salvare pe el, el spunând că vede valuri mari, multe găuri şi un "cârmaci" care e mai preocupat de aruncarea celorlaţi peste bord decât de ajungerea în siguranţă la mal.

”În această săptămână atât de plină cu aventuri «pescăreşti» mi-am adus aminte de un episod din septembrie 2012 de la Murighiol din Deltă”, scria Ponta pe pagina sa de Facebook. El spune că este vorba despre un weekend extrem de încărcat - stabilirea candidaţilor la alegerile parlamentare din decembrie 2012. ”În plus am adoptat toţi o «Declaraţie oficială de solidarizare cu Liviu Dragnea» - ştiu că acum sună comic dar aşa a fost! Am fost atunci în «barca USL» cinci oameni (ca în faimoasa comedie «Operaţiunea Monstru») : Crin Antonescu, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi - cu voia dvs. ultimul pe listă - «camaradul şi prietenul» Liviu Dragnea!”, continuă Victor Ponta.
 
Fostul premier menţiona că au trecut 4 ani de atunci, iar în barcă a rămas Liviu Dragnea singur. ”Întâi a sărit în apă Crin, după aceea am fost eu «împins» mai discret, apoi a urmat aruncarea brutală peste bord a lui Gabi şi acum ejectarea cu tot cu băncuţă a lui Daniel ! Tristă poveste - important e că în barcă a rămas unul singur, cel mai rezistent dintre noi toţi / cel pentru care ne asumam şi proclamam toţi atunci «solidaritatea» !!!”, scrie Ponta.
 
Grindeanu şi Dragnea s-au poziţionat diferit şi faţă de conflictul din ALDE dintre copreşedinţii Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin. Premierul a menţinut, cel puţin la nivel public, o poziţie de strictă neutralitate, pe când Dragnea i-a luat partea făţiş lui Tăriceanu.
 
Subiectul unei noi remanieri a apărut în aprilie, însă premierul a lăsat de înţeles că nu se grăbeşte în această privinţă, arătându-se destul de mulţumit de prestaţia membrilor cabinetului. ”Eu îi monitorizez pe toţi miniştrii şi nu sunt singurul, sunt convins. Inclusiv domnul preşedinte Liviu Dragnea monitorizează nu doar Guvernul ci şi celelalte instituţii. Datoria mea este să monitorizez toţi miniştrii, toţi membrii echipei guvernamentale. Sunt lucruri absolut normale, sunt termene, măsuri pe care trebuie să le adoptăm şi pe care trebuie să le facem într-un mod cât se poate de clar şi de transparent, fără patimă personală sau chestiuni care ţin de chimie personală (...) Remanierile nu le facem la televizor”, a declarat prim-ministrul pe 24 aprilie.

Grindeanu a arătat că este mulţumit de ”mare parte dintre membrii Executivului” şi după o analiză în ceea ce priveşte activitatea acestora urmează să tragă o concluzie pe care o va prezenta coliţiei de guvernare. ”Analizăm, tragem linie, discutăm cu preşedintele Liviu Dragnea, trag o concluzie ca şi prim-ministru vizavi de modul în care membrii echipei guvernamentale şi-au făcut treaba, prezint concluzia pe care o am şi o discutăm  aşa cum am făcut toate celelalte lucruri cu partidul din care fac parte împreună cu preşedintele partidului şi în coaliţia care susţine acest Guvern. (...) Sunt mulţumit de mare parte din miniştrii. Au făcut ceea ce trebuiau să facă – ca şi măsuri – în primele trei luni”, a susţinut şeful Executivului.

Totuşi, criticile la adresa miniştrilor au apărut în spaţiul public. Liviu Dragnea i-a imputat lui Viorel Ştefan, ministrul de Finanţe, modul în care gestionează comunicarea publică, referindu-se la informaţiile legat de preconizatele modificări la Codul Fiscal care fuseseră aunţate, într-o emisiune TV, de către ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Pentru acest lucru, Vasilescu a fost mustrată public la începutul unei şedinţe a Executivului în care Grindeanu i-a invitat pe toţi miniştrii să-şi vadă de portofoliile lor şi să lase comunicarea pe probleme specifice celor îndrituiţi să o facă.

Spectrul remanierii părea totuşi să fie îndepărtat chiar de către preşedintele PSD care, în urmă cu mai puţin de o lună, pe 19 mai, spunea că este mulţumit de toate ministerele. ”E posibil să nu fie niciun fel de remaniere, dar dacă vom analiza că în anumite zone este nevoie de un impuls, este nevoie de un alt ritm mai mare decât cel care a fost până acum, eu cel puţin nu o să am nicio ezitare (...) Mă mulţumesc toate ministerele şi ca cetăţean, şi ca preşedinte de partid, şi ca preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a susţinut Dragnea.

Mai mult, după trei zile, Dragnea spune că este posibil ca analiza activităţii Executivului să nu se soldeze cu propuneri de remaniere. Întrebat dacă are un conflict cu premierul pe tema remanierii, având în vedere unele afirmaţii contradictorii ale celor doi, Dragnea a negat "categoric". "Dacă se va pune problema (remanierii - n.r.) - deocamdată nu se pune - se va pune problema şi se va întâmpla", a precizat el.

După alte trei zile însă, divergenţa de opinii dintre şeful Guvernului şi şeful PSD privind remanierea a devenit evidentă. Întrebat despre declaraţia lui Sorin Grindeanu potrivit căreia dacă ai 3-0 în minutul 15 din repriza I, ce logică ar fi să existe schimbări, Liviu Dragnea a precizat că sunt meciuri celebre în care cu 3-0 nu te califici.

„Eu în general evit să comentez ce spune premierul, sunt puţin mai în vârstă ca el, poate am şi altă autoritate. Nu cred că a fost o declaraţie bună, pentru că se pot genera contraafirmaţii imediat. Sunt meciuri celebre în care 3-0 nu e suficient, nu te califici. Dacă ai luat bătaie cu 4-0, 3-0 nu e suficient, sau poate să ai 3-0 acuma şi la final ai 4-3 pentru ceilalţi. Nu asta este abordarea. Orice semnal de alarmă pe care ţi-l trage oricine şi pe care îl trage cu bună-credinţă trebuie tratat cu foarte multă seriozitate şi cu foarte mult respect”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că sunt întârzieri în anumite domenii, motiv pentru care era necesară o analiză a activităţii Guvernului şi a implementării programului de guvernare. „Sunt întârzieri în anumite domenii. Şi acum o sa vedem în perioada următoare, am început să lucrăm serios şi eu şi domnul Tăriceanu si colegii şi facem o analiză foarte riguroasă a fiecărei măsuri care a fost implementată, care n-a fost implementată, de ce s-a întârziat pentru că efectele pot apare mai târziu şi vrem să prevenim. Probabil săptămâna viitoare sper să finalizăm aceasta analiză, pentru că în funcţie de asta vom decide politic ce măsuri trebuie luate, dacă trebuie luate măsuri in privinţa componenţei Guvernului, în îmbunătăţirea actului de guvernare, în comunicare”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a susţinut că nu poate deocamdată să afirme că se află în pragul unei decizii majore în ceea ce priveşte componenţa Cabinetului Grindeanu. „Dar nu pot să vă spun acuma că suntem într-o situaţie în care suntem în pragul unei decizii majore, dar o analiză trebuie făcută, era firesc să o facem. Sunt 120 de zile de guvernare, a fost un trimestru bun, sunt diferenţe pozitive mari faţă de anul trecut, dar nu este suficient”, a conchis Liviu Dragnea.

De atunci, disputa dintre Dragnea şi Grindeanu s-a purtat şi prin interpuşi care au început să vorbească nu doar de remanierea unor miniştri, ci de înlăturarea Guvernului în ansamblul său. Tonul a fost dat de Gabriela Firea, pe 4 iunie. Ea a spus că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a acuzat că nu se mai consultă cu premierul Sorin Grindeanu "ca la început",

"Privesc şi eu cu atenţie şi puţină îngrijorare faptul că domnul preşedinte a explicat că premierul nu se mai consultă la fel de des cu el ca la început, că nu se mai întâlnesc la fel de des ca la început. Motivele pentru care sunt în această situaţie nu le cunosc, dar mă îngrjiorează faptul că premierul nu mai are timp să se întâlnească cu preşedintele partidului", a spus Firea. Ea a vorbit şi despre relaţia Guvernului cu administraţia locală, în special cu Primăria Capitalei, unde Executivul nu ar ajuta-o."Tot ceea ce solicită Primăria Capitalei către Guvern se loveşte ca de un zid. Avem o relaţie mai proastă decât pe vremea tehnocraţilor", a spus Firea.

Premierul Sorin Grindeanu a replicat, a doua zi, pe Facebook, afirmând că a fi premier este o "răspundere imensă" şi, pentru a pune în practică programul de guvernare, este nevoie de stabilitate, atrăgând atenţia că adversarii PSD "sunt în afara partidului", respectiv PNL şi USR. "A fi prim-ministru reprezintă o răspundere imensă, pe care o iau în serios în fiecare secundă, de când PSD mi-a făcut onoarea de a-mi acorda această încredere. Guvernul României a înţeles nevoile şi aşteptările oamenilor, iar acum putem spune că avem creştere economică - cea mai mare din Europa -, ne respectăm promisiunile din campanie, avem mai multe locuri de muncă, se înfiinţează din ce în ce mai multe firme, încrederea investitorilor e în creştere", scrie Grindeanu.

Dragnea s-a arătat deranjat de faptul că Grindeanu s-a apărat faţă de acuzaţiile lui Firea. ”Oamenii nu sunt roboţi. Doamna Firea are tot dreptul să îşi exprime punctul de vedere. Doamna Firea vorbeşte în numele bucureştenilor. L-am rugat pe premier să se abţină de la declaraţii politice, pentru că e mai important să se aplece asupra programului de guvernare”, a declarat Liviu Dragnea ca urmare a declaraţiilor primarului general Gabriela Firea, potrivit cărora are o relaţie mai proastă cu Executivul actual decât pe vremea tehnocraţilor.

În schimb. liderul PSD dădea asigurări că nu vrea să-l schimbe pe Grindeanu. Întrebat, pe 6 iunie, dacă intenţionează să-l înlocuiască din fruntea Guvernului pe Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea a răspuns: ”N-am avut de gând şi nu am de gând să-l schimb pe premierul Grindeanu”.

El a spus că mai importantă este respectarea programului de guvernare astfel încât măsurile sociale să fie completate de cele generatoare de creştere economică, iar evaluarea miniştrilor se va face în funcţie de modul în care a fost implementat programul. ”Programul de guvernare este gândit ca o foaie de parcurs foarte riguroasă şi foarte strictă. La fiecare săptămână, la fiecare lună trebuiau trimise la Parlament o serie de legi, trebuiau adoptate nişte ordonanţe de urgenţă, nişte hotărâri de guvern. Orice întârziere undeva generează pierderi în altă parte pentru că programul este gândit într-un mod integrat. Atunci acţiunea de evaluare pe care am început-o ne va duce la o concluzie într-o săptămână-două care să ne ajute pe toţi să avem garanţia că programul se implementează”, a declarat Dragnea.

Întrebat dacă are o problemă cu premierul Grindeanu, Dragnea a răspuns negativ. Întrebat dacă Sorin Grindeanu are o problemă cu el, Dragnea a spus: ”N-am de unde să ştiu. Teoretic, n-ar trebuie să aibă, dar nu am de unde să ştiu. Eu vorbesc în ce mă priveşte pe mine (...) Aflu de la televizor că sunt tensiuni între mine şi premierul Grindeanu. Nu sunt tensiuni, n-are de ce să fie tensiuni. Sper să rămână sau să revină strict pe problemele de guvernare.”

Miercurea trecută, Dragnea le-a imputat premierului şi ministrului de Finanţe că nu au venit în plenul Camerei Deputaţilor să susţină Legea salarizării unitare. Tot atunci, preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a vorbit deschis despre posibilitatea unui noi guvern. ”Există o comisie de analiză a activităţii Guvernului, de fapt de a analiza implementarea programului de guvernare şi eu am spus că acolo unde vom constata deficienţe nu ne vom da în lături să propunem schimbarea de miniştri, ba chiar a Guvernului dacă considerăm că acesta a încetinit ritmul aplicării programului de guvernare”, a declarat Bădălău.

Social-democratul a subliniat că PSD preferă să schimbe Guvernul Grindeanu decât să existe întârzieri în aplicarea programului de guvernare. ”Nu am spus că este pregătit (partidul să meargă la Cotroceni cu noi propuneri – n.r.). Am spus că, decât să avem un Guvern care nu aplică programul de guvernare, preferăm să mergem cu un nou Guvern. Nu acceptăm absolut niciun fel de derogare de la programul de guvernare şi de la ceea ce noi am promis cetăţenilor acestei ţări”, a explicat Bădălău.

Ulterior, Firea a continuat criticile la adresa premierului, însă Grindeanu şi Dragnea au susţinut public că nu există tensiuni între ei doi. Pe de altă parte, şeful Guvernului a acuzat că există oameni interesaţi să întreţină un conflict între el şi liderul social-democrat. ”Am observat de la început de când am depus jurământul în 4 ianuarie, şi eu şi colegii mei, şi din prima săptămână am observat că se discută despre tensiuni, despre lucruri care nu sunt tocmai ok între mine şi domnul preşedinte Liviu Dragnea. E adevărat că în ultima perioadă intensitatea acestor discuţii este mai ridicată. Vreau să vă spun că e fals. Relaţia, cel puţin din punctul meu de vedere, este una de respect pentru preşedintele partidului, dar nu pot să nu remarc un lucru: că cineva doreşte să întreţină în mod voit această aşa-zisă tensiune dintre mine şi domnul preşedinte Dragnea”, a declarat premierul.

Speculaţiile legate de schimbarea Guvernului în ansamblul său a fost alimentată şi de declaraţia lui Dragnea privind existenţa demisiilor în alb ale miniştrilor care ar fi fost depuse la partid la învestire. 

Duminică seara, Liviu Dragnea a anunţat că a fost finalizat raportul de evaluare al miniştrilor urmând să fie elaborate şi concluziile, în urma unor discuţii cu miniştrii. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu este exclusă o schimbare a Guvernului în ansamblul său, în cazul în care partidul va ajunge la concluzia că acest lucru este necesar, Dragnea precizând că nu este o variantă pe care să o dorească.

Întrebat dacă este posibilă schimbarea Guvernului, Liviu Dragnea a răspuns: ”Încă nu ştiu. Eu nu vreau să ajungem la această soluţie (...) Dacă o să ajugem la concluzia că n-avem altă variantă, o să propunem şi pe asta, dar eu nu vreau să ajungem acolo.” ”Este evaluarea unui guvern care nu lucrează pentru el, lucrează pentru ţară. PSD a mers în alegeri cu un program şi românii au spus că acesta este programul pe care îl vor (...) Pentru noi nu este important cine face parte din Guvern, ci ca programul să fie pus în aplicare”, a comentat Dragnea.

Pe de altă parte, liderul social-democraţilor a apreciat că la proxima reuniune a Comitetului Executiv Naţional al PSD este posibil să nu se ajungă la schimbarea niciunui ministru. ”În urma concluziilor o să vedem: este nevoie să ajungem la o schimbare a unor membri ai Guvernului? este suficient să se adopte nişte mecanisme administrative, de fluidizare a circuitului documentelor sau va fi nevoie de alte măsuri? Va fi o discuţie deschisă în Comitetul Executiv”, a spus prşedinetele PSD. La o întrebare privind reacţia partidului în cazul în care Sorin Grindeanu va refuza să demisioneze, în pofida unei eventuale decizii a PSD, Dragnea a răspuns: ”Nici n-am văzut unde e soba, unde e drobul de sare şi vorbim de drobul de sare de câteva zile (...) Nu cred că Sorin Grindeanu va proceda ca Radu Vasile. Nu cred că se va ajunge acolo dar, repet, nu ştiu dacă se va propune lucrul ăsta.”

În aceeaşi seară, Grindeanu atrăgea atenţia asupra riscurilor unei crize politice afirmând că România are astăzi în faţă mai multe oportunităţi, care o pot îndrepta decisiv pe drumul progresului şi prosperităţii, dar că pentru asta este nevoie de stabilitate şi predictibilitate. El aminteşte că votul din decembrie 2016 a arătat că şi românii vor acelaşi lucru "un guvern cu largă susţinere parlamentară şi stabil", iar încrederea acordată de români "nu poate fi înşelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri - într-un cuvânt instabilitate". 

Replica imediată a lui Dragnea dădea indicii asupra sorţii guvernului Grindeanu. Liderul PSD a răspuns că stabilitatea unei ţări nu stă într-o persoană şi că ”ar trebui să fim mai atenţi cu ce se întâmplă la programul de guvernare”.

Invitat să comenteze postarea pe Facebook a şefului Guvernului, Liviu Dragnea a spus: ”Recunosc că rămân puţin surprins de aceste declaraţii. Este greu să-mi spună mie cineva că nu ţin la stabilitatea acestei ţări (...) Eu nu am marşat la anumite decizii care ar fi putut duce la instabilitate. Îi mulţumesc premierului pentru grija pe care o poartă stabilităţii ţării. Cred că ar trebui să stăm mult mai atenţi cu ce s-a întâmplat cu programul de guvernare”. Dragnea a spus că stabilitatea României nu depinde de o persoană sau de un grup de persoane. ”Eu n-am experienţa politică a primului-ministru, dar mi-aduc aminte că am condus partidul care a câştigat alegerile cu un scor mare, pe baza programului de guvernare”, a mai spus Dragnea.

În cursul zilelor de luni şi marţi, discuţiile din PSD nu s-au mai axat asupra necesităţii remanierii sau proporţiilor ei, ci asupra modului în care guvernul Grindeanu poate fi schimbat: demisia premierului, retragerea sprijinului politic sau moţiune de cenzură. Ultima variantă a fost respinsă categoric de către Dragnea. Prima a căzut şi ea după ce premierul i-a spus în două rânduri, luni şi marţi, în cadrul a două întrevederi, că nu intenţionează să plece prin demisie. Astfel că şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a trebuit să consacre retragerea sprijinului politic pentru propriul guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.