Cei mici sunt invitaţi la o plimbare cu ”Tramvaiul Copiilor”, care va circula joi, pe linia 1, între orele 11.00 şi 15.00, iar voluntari şi bibliotecari le vor citi scurte fragmente din poveşti, vor desena, imaginându-şi împreună cum va arăta Bucureştiul în viitor. La coborâre, copiii vor primi în dar câte o revistă ”Ghidul pozneţ” şi câte o carte oferită de Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tramvaiul Copiilor va circula pe traseul Depoul Dudeşti, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Piaţa Victoriei, Pod Basarab, Şura Mare, Gh. Şincai, Depoul Dudeşti şi apoi, în continuare, pe Şos. Mihai Bravu, pe aceeaşi linie circulară.

Tramvaiul va efectua două curse: plecarea, la ora 11.00, din Depoul Dudeşti, cu efectuarea a două staţii, la Piaţa Hurmuzachi (Pasajul Muncii) şi la Bucur-Obor, după care va circula fără oprire până la terminal Şura Mare. Returul, cu a doua serie de copii, presupune o staţie la Colegiul Naţional ”Gh. Şincai” şi va continua fără oprire până la Depoul Dudeşti. De aici, plecarea în a doua cursă va avea loc la ora 13.15.

Cei interesaţi sunt aşteptaţi la Depoul Dudeşti, unde vor putea vedea şi tramvaiele de epocă deţinute de RATB.

Evenimentul este organizat de Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB). 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.