Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat marţi după-amiază o serie de critici dure la adresa Germaniei, la doar două zile după ce cancelarul Angela Merkel a declarat că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini şi nu se mai pot baza pe parteneri tradiţionali, precum Londra sau Washington, transmite Deutsche Welle.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Miliardarul american nu s-a sfiit să critice în termeni duri excedentul comercial, precum şi cheltuielile militare germane, care nu ating nivelul de 2% din PIB stabilit în urma summitului NATO din Ţara Galilor.

”Foarte rău pentru Statele Unite. Asta se va schimba”, a avertizat preşedintele republican într-un mesaj postat pe Twitter.

Donald Trump s-a plâns că excedentul comercial al Germaniei reprezintă un dezavantaj pentru Statele Unite, în special pentru că germanii nu participă în aceeaşi măsură la bugetul NATO.

Aceste comentarii vin după ce miliardarul republican i-a catalogat pe germani drept ”foarte, foarte răi” în timpul discursului controversat ţinut în faţa aliaţilor NATO de la Bruxelles. Atunci, Trump a susţinut că germanii au cauzat deficitul comercial al Statelor Unite.

De asemenea, preşedintele a susţinut că 23 dintre cei 28 de aliaţi datorează ”sume masive de bani” şi cheltuielile militare actuale ale ţărilor NATO ”nu sunt corecte pentru contribuabilii din Statele Unite”.

Donald Trump şi-a afirmat, în urma turneului internaţional de săptămâna trecută, o poziţie din ce în ce mai antigermană şi antieuropeană. În schimb, cancelarul german a avertizat că alianţa transatlantică este din ce în ce mai şubredă şi i-a îndemnat pe europeni să-şi ia soarta în propriile mâini, pentru că nu se mai pot baza pe parteneri tradiţionali precum Statele Unite.

Şeful diplomaţiei germane a lansat în urmă cu o zi critici dure la adresa preşedintelui Trump, susţinând că politicile lipsite de perspectivă - care sunt promovate de administraţia de la Washington - au ”slăbit” poziţia Occidentului şi au afectat interesele Uniunii Europene.

”Aceste politici lipsite de perspectivă ale guvernului american sunt împotriva intereselor Uniunii Europene”, a declarat ministrul socialist de Externe de la Berlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.