Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat luni că va trimite corpul de control la Romatsa, regia care deţine monopolul dirijării traficului aerian din România, pentru a verifica dacă există nereguli, şi a dat asigurări că regia nu va intra în faliment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Intenţionez, pentru o clarificare a tuturor problemelor pe care le-am văzut că au apărut în mass-media, să trimit corpul de control să efectueze un control mai amplu la Romatsa”, a spus Cuc, la ieşirea de la negocierile cu sindicatele Romatsa, din sediul ministerului, care au durat peste trei ore.

Acesta a vorbit şi de vizita liderului sindical Gabriel Tudorache, din luna ianuarie, la sediul Ministerului Transporturilor, despre care Cuc a spus că a fost determinată de un control inopinat pe care l-a efectuat la Romatsa într-o noapte şi în urma căruia a ”avut anumite lucruri de clarificat cu dânsul la problemele pe care le-am găsit acolo şi cu managementul din acea perioadă”.

”Aceste probleme au fost puse într-un raport al Autorităţii Aeronautice Civile”, a  menţionat Cuc, fără a da alte detalii.

Ministrul susţine că nu se pune problema ca Romatsa să intre în faliment.

”Sub nicio formă nu aş permite să se întâmple acest lucru cu o companie din subordinea ministerului”, a spus Cuc.

Ministrul a vorbit şi de planul de performanţă al regiei, despre care sindicaliştii au spus că acesta trebuia transmis Comisiei Europene până pe 5 iunie, pentru ca Romatsa să fie salvată. 

Ministrul s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor din Romatsa şi în urmă cu două săptămâni, când angajaţii au intrat în grevă de avertisment, când a fost asumat un calendar ce a fost respectat.

”În cursul săptămânii trecute, noi am transmis către Comisia Europeană scrisoarea pentru redeschiderea planului de performanţă, asfel încât toate costurile şi modificările care apar în acest plan de performanţă să fie luate în calcul pentru elaborarea unui buget echilibrat al Romatsei”, a afirmat Cuc.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache, la ieşirea de la discuţii, a spus că greva de marţi va începe la ora 9.00 şi este declanşată pe durată nedeterminată.

”Există şanse destul de mari ca această grevă generală, pe care am anuţat-o pe durată determinată, să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment exact că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră şi ceva. Toate lucrurile pe care le-am stabilit împreună cu ministrul Cuc la această întâlnire sunt aspecte care pot fi rezolvate (…) este vorba de un număr mare de acte care trebuie puse atât în pagină cât şi multe din ele aprobate”, a spus Tudorache, la iesirea de la negocierile de la Ministerul Transporturilor.

Sindicaliştii spun că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, pe parcursul zilei de marţi, îşi arată disponibilitatea de a suspenda greva. Angajatii vor asigura, conform legii, cel putin 33% din traficul aerian.

Angajaţii Romatsa vor declanşa greva generală în 30 mai, pe termen nelimitat, începând cu ora 9.00, a anunţat joi Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).

Regia a anunţat duminică seara că dialogul dintre reprezentanţii instituţiei şi sindicate continuă în fiecare zi, având loc discuţii inclusiv sâmbătă şi duminică, iar conducerea face toate eforturile pentru a ajunge la un acord cu reprezentanţii salariaţilor în vederea anulării grevei generale anunţate pentru 30 mai şi care riscă să afecteze semnificativ traficul aerian de pe marile aeroporturi ale ţării, potrivit unui comunicat transmis duminică de Romatsa.

În 12 mai, controlorii de trafic aerian au declanşat o grevă de avertisment de două ore şi au anunţat că vor continua negocierile pentru a găsi soluţii la cele aproximativ 50 de solicitări şi a încheia contractul colectiv de muncă, astfel încât să nu se ajungă la grevă generală, care ar perturba pe termen nelimitat traficul aerian.

În lipsa unui acord, sindicatul care reprezintă interesele angajaţilor Romatsa a anunţat că în 30 mai, începând cu ora 9.00, va declanşa greva generală pe termen nelimitat.

În 12 mai, după greva de averitsment, sindicaliştii au precizat că, încă din august 2016, au trimis nenumărate memorii, inclusiv către Preşedinţie, pentru a semnala problemele din sistem, cauzate de managementul defectuos, însă de atunci şi până când au anunţat că întrerup lucrul, "autorităţile au fost surde".

Directorul general al Romatsa, Valentin Cimpuieru, a declarat, după greva de avertisment, că angajaţii Romatsa nu vor intra în grevă generală, pentru că negocierile continuă.

El a susţinut că angajaţii au sprijinul Ministerului Transporturilor pentru semnarea cât mai rapidă a contractului colectiv de muncă.

Controlorii de trafic aerian au fost, în 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00, în grevă de avertisment, nemulţumiţi că nu a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.