Camera Deputaţilor va cumpăra aproape 50.000 de dosare din carton, peste 26.000 de plicuri, precum şi diverse produse de birotică, precum creioane, capse, lipici, scotch, foarfece, ascuţitori, carioci, pixuri, markere, plastilină, rigle, etichete autocolante, cerneală, bibliorafturi, mape, pentru care va plăti peste 190.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui anunţ publicat pe SEAP, Camera Deputaţilor vrea să cumpere dosare, registre, plicuri şi alte tipărituri la o valoare totală estimată de 118.933,6 lei. Ofertele vor fi depuse până în 6 iunie, iar contractul va fi atribuit prin procedură simplificată, cerere de ofertă, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

Este vorba despre 389 de condici şi registre, 49.342 de dosare din carton lucios, 26.300 de plicuri şi 503 formulare tipizate.

Camera Deputaţilor a postat şi un anunţ pentru a cumpăra diverse produse de birotica, precum suport creion, capse, capsator, decapsator, cutter, perforator, foarfece, agrafe birou, lichid corector, ascuţitori, buretiere, indigo, scotch, lipici, cub hârtie cu suport, gume, plastilină, rigle, sfoară bumbac, cerneală, bandă corectoare, bibliorafturi, bloc-notess-uri, dosare de plastic cu şină, mape din carton, folie protecţie documente, etichete autocolante, fluturaşi post-it, fluturaşi index, creioane, mine, pixuri, carioci, markere, ribon şi role casă de marcat, hârtie albă de ambalaj, la o valoare totală estimată la 74.621,35 lei. Ofertele pot fi depuse tot până în 6 iunie.

Potrivit unei alte cereri de oferte, vor fi achiziţionate 50 de aparate de aer condiţionat pentru încăperi din Camera Deputaţilor, la o valoare estimată la 218.470,59 lei. Ofertele pot fi depuse până în 12 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.