Românii care beneficiază de câteva zile libere de Rusalii au ales să meargă în vacanţă în ţară, aproape toate locurile de cazare de pe litoral şi de la munte fiind ocupate, în timp ce alţii au optat pentru ciy-break-uri în marile oraşe europene, precum Atena, Roma, Barcelona, Veneţia, Amsterdam, Praga sau Madrid. Pe litoralul românesc preţurile pornesc de la circa 400 de lei pentru două nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun. Pentru o destinaţie externă, preţurile sunt uneori mai mici decât în staţiunile româneşti - pachetul începe de la 160 euro de persoană, pentru patru nopţi de cazare la hotel de trei stele cu mic dejun şi transport cu avionul. Turoperatorii şi patronatele din turism estimează că aproximativ 7.000 de turişti vor merge în Bulgaria, unde tarifele pe pachet încep de la 60 euro pentru un sejur de patru nopţi la un hotel de trei stele cu demipensiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem două zone mai căutate: litoralul, care va fi foarte plin, pentru că cei care nu au reuşit să vină la mare pe 1 mai, vin acum, este o vacanţă mai lungă şi sunt şi mai multe hoteluri deschise, iar cealaltă zonă este cea montană şi rurală. Pensiunile şi hotelurile din zona Bran- Moeciu, Valea Prahovei sunt pline”, a declarat prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, pentru News.ro.

Sejurul mediu va fi de două nopţi, o parte din turişti pleacă încă de joi, dar cei mai mulţi vor sta de vineri până duminică seara.

”Preţurile sunt foarte mici, pentru că Programul Litoralul pentru toţi este în desfăşurare. Iar bulgarii au intrat în perioada de sezon intermediar şi au preţuri mai mari”, a precizat oficialul FPTR.

Hotelierii spun, la rândul lor, că locuri libere la mare sau la munte nu se prea mai găsesc, acestea fiind rezervate încă de la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai.

„Un sejur de trei nopţi la un hotel de patru stele din Sinaia costă 1.200 lei, pentru două persoane, cu mic dejun. La mare, pachetul pentru două nopţi de cazare este 499 lei şi 630 lei, pentru trei nopţi cu mic dejun, tot la patru stele. În Mamaia, de exemplu, pachetul pentru două nopţi de cazare, la trei stele, cu mic dejun şi cina festivă este 399 lei. La mare mai avem ceva locuri, la munte, nu”, a declarat pentru News.ro Andreea Achiţei, reprezentant al Voila Hotels, un grup care administrează 11 hoteluri pe Valea Prahovei şi pe litoral.

Potrivit Paravion, cea mai mare agenţie de turism online, cele mai căutate destinaţii pentru vacanţa de Rusalii au fost Atena, Roma, Barcelona, Amsterdam, Praga, românii rezervând pachete de city break către acestea.

”Cele mai multe pachete s-au vândut în luna aprilie şi la începutul lunii mai, acum deja fie nu mai sunt locuri, fie ce găsim este la tarife mai mari. Cei mai mulţi turişti care au rezervat city break-uri de Rusalii călătoresc în cuplu/familie, pentru două sau trei nopţi”, a declarat pentru News.ro directorul general al Paravion, Remus Vişan.

Costul mediu pentru un city-break rezervat pentru vacanţa de Rusalii este de 230 euro/persoană, acest pachet având incluse bilete de avion dus-întors şi loc în camera dublă la hotel de trei stele, cu mic dejun, pentru două nopţi.

Pentru un city break de trei nopţi, costul mediu este de 350 de euro/persoană, pentru aceeaşi servicii.

Destinaţii noi care au intrat în atenţia turiştilor sunt Lisabona şi Bruxelles, dar şi Atena, care a intrat relativ recent în căutările turiştilor, existând şi varianta litoralului bulgăresc pentru un weekend prelungit, potrivit Paravion. 

”În ceea ce priveşte solicitările inedite din partea turiştilor, acestea au fost de la pachete cu servicii spa incluse, la tur de oraş cu elicopterul”, a mai spus Vişan.

Cea mai scumpă vacanţă vândută de Rusalii de companie a fost un pachet pentru Barcelona, trei nopţi, bilete de avion şi cazare în camera dublă, cu mic dejun, la hotel de patru stele, la 900 euro/persoană.

Turoperatorii au înregistrat o creştere a cererilor pentru vacanţa de Rusalii, ca urmare a numărului mai mare al zilelor libere.

”Multe distre cereri s-au îndreptat către România, în topul preferinţelor turiştilor aflându-se Valea Prahovei, Poiana Braşov, Delta Dunării şi litoralul. Cu toate acestea, putem spune că, pe lângă destinaţiile 'bătute' de pe plan intern există o cerere în creştere pentru mini-vacanţe în oraşe precum Braşov, Cluj-Napoca, Oradea, Sighişoara şi Iaşi”, a declarat pentru News.ro directorul de marketing la Aerotravel, Adriana Şerban.

Ca urmare a competiţiei acerbe dintre liniile aeriene şi a tarifelor avantajoase la cazare, turiştii au ales şi city-break-uri în destinaţii precum Atena,  Barcelona, Paris, Larnaca, Veneţia, Roma şi Madrid.

„Preţul pentru un astfel de pachet începe de la 160 euro/ persoană şi include patru nopţi de cazare la hotel de trei stele cu mic dejun şi transport cu avionul”, a precizat Şerban. 

Cei care şi-au permis să cheltuiască mai mult au ales să-şi extindă vacanţa până la şapte nopţi şi să meargă într-o croazieră.

Astfel, un sejur pe Mediterana pentru trei persoane (doi adulţi şi un copil) la bordul unei nave de croazieră cu itinerariul Veneţia – Bari - Katakolon - Mykonos – Pireu – Sarande – Dubrovnik – Veneţia a costat aproape 2.000 euro.

”Bugetul alocat de fiecare turist acestei vacanţe variază între 68 euro/ persoană pentru un sejur de trei nopţi la un hotel de trei stele din Predeal şi 2.700 euro/ persoană pentru un sejur de şapte nopţi în Maldive la un hotel de cinci stele”, a menţionat reprezentantul Aerotravel.

Agenţiile de turism estimează că aproximativ 7.000 de români vor merge de Rusalii în staţiunile bulgăreşti.

”Ca şi în anii trecuţi, staţiunile de la nord de Varna, adică Nisipurile de Aur, Sfinţii Constantin şi Elena, Albena şi Balcic, deţin o pondere de circa 70% din totalul turiştilor ce îşi petrec vacanţa de Rusalii pe litoralul bulgăresc. Restul de 30% merg în sud, adică în staţiunile Obzor, Sunny Beach, Nessebar şi Duni”, a declarat pentru News.ro directorul general al Alltur, Liviu Cîrstea.

Tarifele pe pachet încep de la circa 60 euro pentru un sejur de patru nopţi la un hotel de trei stele cu demipensiune şi ajung până la circa 230 euro pentru un sejur de patru nopţi la un hotel de patru stele cu all inclusive.

”Dar au fost şi tarife ceva mai mici pentru cei care au rezervat încă din ianuarie-februarie. Majoritatea hotelurilor au piscină exterioară, dar multe dintre acestea au şi piscină interioară”, a menţionat Cîrstea.

Cele mai multe solicitări au fost pentru sejur de patru nopţi la hotel de patru stele all inclusive, la un tarif de circa 120-140 euro/sejur.

Reprezentanţii agenţiilor subliniază că principala problemă a turiştilor români care merg în Bulgaria este aglomeraţia de la Podul Giurgiu – Ruse.

”Este un număr foarte mare de tiruri în Vama Giurgiu, atât pe un sens, cât şi pe celălalt, iar acestea blochează podul. Chiar dacă autoturismele sau autocarele cu turişti ar putea tranzita mai uşor vama, nu o pot face pentru că sunt 'ţinute' de tiruri pe pod. Am numărat joi, 11 mai, circa 60 de tiruri blocate pe pod pe sensul Bulgaria – România, iar printre acestea erau blocate şi vreo 30 de turisme, în condiţiile în care în vama românească nu erau maşini care să aştepte. Deci, cele 30 de maşini stăteau efectiv din cauza tirurilor. Şi nu a început încă sezonul”, a explicat Cîrstea.

El estimează că în sezon vor fi 100 tiruri pe pod.

”Ca soluţie, ar trebui ca tirurile să nu mai staţioneze pe pod şi să li se permită accesul pe pod, din oricare direcţie, doar atunci când li se asigură staţionarea (aşezarea la rând pentru controlul de frontieră) în partea cealaltă, după ce trec de pod. În această situaţie, turiştii vor depinde doar de controlul de frontieră al persoanelor, nu şi de cel al tirurilor şi, în plus, nu ar mai afecta nici structura de rezistenţă a podului şi poate că şi reparaţiile făcute recent ar dura mai mult. Practic, se comunică prin staţie când poate avea acces pe pod un tir”, a mai spus Cîrstea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.