Elevii Şcolii Gimnaziale 141 "Ion I. C. Brătianu" din Sectorul 5, unde s-a prăbuşit plafonul din rigips, vor fi mutaţi temporar, începând de luni şi până la sfârşitul semestrului, la Şcoala 127, anunţă Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ISMB, joi dimineaţa, la Şcoala Gimnazială Ion I. C. Brătianu din Sectorul 5, plafonul suspendat, din rigips, s-a prăbuşit pe holul de la etajul al doilea al clădirii.

”Având în vedere faptul că în această săptămână în unitatea de învăţământ nu se desfăşurau ore de curs, ci programul Şcoala Altfel, niciun elev nu a fost supus pericolului accidentării, niciun elev nu a fost intoxicat cu praf sau izolat într-o sală de clasă, potrivit afirmaţiilor conducerii unităţii de învăţământ”, a precizat Inspectoratul Şcolar într-un comunicat.

O echipă formată din reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 5 şi inspectori şcolari s-a deplasat la faţa locului, imediat după ce s-a prăbuşit plafonul.

"Este de menţionat faptul că unitatea de învăţământ este programată de către Primaria Sectorului 5 şi Consiliul Local al Sectorului 5 pentru a intra în reabilitare, începând cu vacanţa de vară a elevilor. Dat fiind pericolul la care elevii pot fi supuşi, a fost luată decizia ca activitatea unităţii de învăţământ să fie mutată temporar, până la sfârşitul anului şcolar 2016-2017, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 127, începând cu ziua de luni, 29 mai 2017", arată documentul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.