Organizaţii civice din Bucureşti şi din ţară au format platforma Contract România, pentru susţinerea şi spiritul democraţiei liberale, a statului de drept şi a drepturilor omului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţiile Aradul Civic, Civica (Iaşi), Evoluţie în Instituţie (#Insist), Grupul de Acţiune Civică Bacău, Iniţiativa Craiova, Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara, Liga Civică Galaţi şi Oradea Civică au pus bazele unei reţele ce are ca obiectiv apărarea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei.

Majoritatea acestor grupuri au luat naştere după începerea protestelor din februarie 2017. Sub sloganul ”#Aţi reuşit, ne-aţi unit”, cele nouă organizaţii au mai multe scopuri, între care ”păstrarea fermă şi fără echivoc” a orientării euroatlantice a ţării, protejarea mediului înconjurător, reforma sistemului de sănătate prin creşterea transparenţei şi concurenţei în domeniu, dar şi creşterea investiţiilor private şi pe legislaţie fiscală relaxată şi predictibilă.

Reforma legislaţiei electorale şi a finanţării partidelor politice în sensul liberalizării şi transparentizării competiţiei politice, reformă constituţională în vederea consolidării libertăţilor individuale, a integrităţii funcţiei şi publice şi a respectării drepturilor fundamentale sunt alte obiective.

”Este necesară crearea unei structuri naţionale civice permanente, nepartinice, care să depăşească rolul de avertizor şi atitudinea reactivă punctuală şi care să-şi propună obiective pe termen mediu şi lung”, transmit iniţiatorii platformei.

În viziunea lor, România trebuie să devină până la jumătatea deceniului următor o ţară în care puterea aparţine cu adevărat cetăţeanului, în care decizia, iniţiativa şi bugetele publice să fie transparente şi cât mai aproape de oameni, la nivelul comunităţilor locale. Statul trebuie limitat la a fi un arbitru neutru care protejează şi dă şanse egale cetăţenilor liberi la bunăstare şi fericire.

Un eveniment pentru a marca lansarea platformei a avut loc marţi în prezenţa a mai multor reprezentaţi ai organizaţiilor, dar şi a lui Daniel Kaddik, director pentru Europa de Sud-Est al Fundaţiei Friedrich Naumann pentru Libertate, şi a lui Preston Savarese, ofiţer pentru probleme de stat de drept al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, care a vorbit despre corupţie şi soluţii privind eradicarea ei.

”Politicienii care încearcă să schimbe legea pentru a servi propriilor interese şi pentru a nu merge la închisoare nu ar trebui să conducă ţara. Administraţiile care lasă tinerii să ardă în cluburi sau oameni să moară în spitale nu servesc populaţiei. Nu putem aştepta să vină altcineva să schimbe aceste lucruri. Uniunea Europeană este adesea privită ca un salvator, dar nu este. Schimbarea trebuie să vină dinăuntru, de la cetăţeni”, a spus Daniel Kaddik la evenimentul de marţi.

El a precizat că nu este totul despre a rezista. ”Strategia lipseşte. Trebuie să existe campanii pentru ceva, nu împotriva a ceva. Nu e de ajuns să spunem că rezistă în faţa unui lucru, ci este foarte important să insistăm să schimbăm ceva. Să insistăm pentru viitorul copiilor”.

În finalul evenimentului, un steag de mari dimensiuni al Uniunii Europene a fost desfăşurat în Piaţa Revoluţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.