Noaptea Muzeelor 2017 a adus, sâmbătă, în Bucureşti, 18.000 de vizitatori la Cimitirul Bellu, 15.000 de vizitatori la Muzeul Antipa, 14.110 de vizitatori la Muzeul de Geologie şi 13.000 la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Muzeul Antipa a fost vizitat de peste 15.000 de persoane

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din Bucureşti a avut peste 15.000 de vizitatori, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor 2017, programul începând de la ora 16.30 şi prelungindu-se până după ora 01.00.

Mulţi dintre vizitatori au aşteptat la rând peste o oră ca să viziteze Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din Bucureşti, adăpostindu-se sub umbrele în timpul ploii.

”Au fost 15.000 de vizitatori de la ora 16.30 până la ora 01.30, când a ieşit ultima persoană – plus sau minus. Oricum s-a prelungit, nu au intrat la ora 24.00 ultimele persoane, au intrat mai târziu”, a spus un reprezentant al muzeului, duminică, pentru Agenţia de presă News.ro, precizând că au fost mai mulţi vizitatori decât anul trecut, când au fost înregistrate peste 12.000 de persoane.

Programul special al evenimentelor prilejuite de Noaptea Muzeelor a inclus la Muzeul Antipa, între altele, vernisajul expoziţiei temporare ”Urme în timp”, în prezenţa paleoartistului Eduard Olaru. Expoziţia ilustrează evoluţia şi originile omului modern prin reconstruiri grafice ale unui număr de 16 specii de hominizi. 

Cele două activităţi de cercetare programate – colectarea de insecte şi interceptarea de lilieci nu au putut fi realizate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Numărul de vizitatori de la Muzeul Antipa a fost mai mic decât cel de la Cimitirul Bellu, de care au fost interesate 18.000 de persoane - cifră publicată pe pagina de Facebook a evenimentului, duminică. 


Cifrele au fost publicate pe pagina de Facebook a evenimentului, duminică.

Programul serii în Cimitirul Bellu a început la ora 19.00 cu un tur ghidat şi a cuprins recitaluri de jazz şi muzică clasică şi un spectacol de teatru. Până la miezul nopţii, au fost organizate tururi ghidate ale cimitirului şi se a fost vizitată expoziţia ”Simboluri - Istorii ale vieţii culturale”. Începând cu ora 21.00, a fost programat filmul documentar ”Titu Maiorescu şi apogeul literaturii române”, urmat la ora 21.30 de un recital de muzică instrumentală al cvartetului Cromatic.

Muzeul Naţional de Geologie, care a avut 14.110 de vizitatori şi-a deschis porţile la ora 19.00 şi a încheiat programul la mizeul nopţii. În afară de expoziţia permanentă, muzeul a pregătit două atracţii: expoziţia temporară “Grădina Dinozaurilor”, cu replici în mărime naturală ale unor specii de dinozauri care au trăit cu aproximativ 150 de milioane de ani în urmă, şi “Lumea cuarţului”, a cărei piesă central a fost un craniu sculptat în cuarţ.

Muzeul Municipiului Bucureşti a organizat evenimente speciale în toate cele nouă muzee şi case memoriale din structura sa şi a atras 13.000 de vizitatori.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a fost vizitat de 3.100 de persoane, care au văzut ”Muzeu (In)vizibil”, o expoziţie originală din Sala Foier. Expoziţia permanentă este închisă din cauza lucrărilor de consolidare. Două expoziţii care au fost organizate sunt dedicate ţinutului Buzăului şi obiectelor de patrimoniu din muzeu, înregistrate cu numărul de inventar 111. O altă expoziţie, ”In Fire”, semnată de Victoria Zidaru, a fost prezentată în avanpremieră. 

Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti i-au trecut pragul 1.750 de vizitatori de Noaptea Muzeelor, cu 250 mai mult decât anul trecut. Copiii au realizat hărţi cu mirodenii, precum şi busole în curtea muzeului. În paralel, au fost programate concerte de chitară clasică şi jazz.

ARCEN a anunţat 5.000 de vizitatori la Şcoala Centrală – fost Pensionat de Fete, şi 3.500 vizitatori la Rezidenta Scena9 - o casă a Regelui Mihai. Programul a inclus lecturi, muzică pe vinil, teatru şi dans, expoziţii, tururi ghidate, Jam Session la miezul nopţii în grădina Rezidenţei şi o poveste la miezul nopţii sub frasinul de la Şcoala Centrală.

Muzeul Colecţiilor, satelit al Muzeului Naţional de Artă al României, a avut 2.600 de vizitatori ce au fost întreţinuţi de o fanfară transilvaneană şi care au aflat povestea de viaţă şi de creaţie a artistului Ştefan Câlţia.

Ferma Animalelor a anunţat un număr de 1.009 de vizitatori în intervalul 19.00 – 23.30, iar Casa Experimentelor Bucureşti a anunţat un număr de 767 vizitatori, cu 120 mai mulţi decât la ediţia precedentă.

Din restul ţării, au anunţat numărul vizitatorilor de Nopatea Muzeelor: Complexul Muzeal Moldova Iaşi (35.402), Complexul Muzeal Curtea Domnească Târgovişte (7.566), Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca (3.925), Muzeul Farmaciei, satelit al Muzeului Naţonal de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (3.453) şi Muzeul de Istorie din Tecuci, din judeţul Galaţi (406), care a prezentat o expoziţie dedicată primei femei aviator din România, Elena Caragiani.

Până la momentul transmiterii acestei ştiri, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, la care sute de persoane au stat la rând chiar şi peste o oră, în ciuda ploii, nu a comunicat numărul vizitatorilor de Noaptea Muzeelor, solicitat de Agenţia de presă News.ro. 

Organizatorii au anunţat pe pagina de Facebook a Nopţii Muzeelor un record de participare la ediţia din acest an a evenimentului, cu 55 obiective în Bucureşti şi 220 în toată ţara.

În România, Noaptea Muzeelor este organizată de către Reţeaua Naţională a Muzeelor, membră în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor - Network of European Museum Organisations.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.