La ediţia din 2017 a Târgului Naţional Imobiliar, pe lângă locuinţele din Bucureşti ale căror preţuri încep cu 24.000 de euro pentru o garsonieră şi ajung la 53.500 de euro pentru un apartament cu trei camere, în atenţia publicului au ajuns şi casele din containere maritime, pentru care preţul de pornire este de 11.900 de euro, dar şi cele construite din lemn, de 24.000 de euro - pentru o casă de 80 de metri pătraţi - sau locuinţele eco dotate cu panouri solare sau instalaţii eoliene, în valoare de minim 80.000 de euro, dar care, spun dezvoltatorii, sunt mai uşor şi mai ieftin de întreţinut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform organizatorilor, târgul de la Palatul Parlamentului reuneşte 122 de companii, dezvoltatori şi agenţii imobiliare, iar preţurile sunt cuprinse între 4.700 de euro pentru o construcţie din lemn ce poate fi utilizată ca şi casă de vacanţă şi 4,2 milioane de euro pentru un hotel de cinci stele din Predeal.

În Bucureşti, cea mai ieftină garsonieră are preţul de 24.000 de euro şi este situată pe Şoseaua Giurgiului. Cel mai mic preţ al unui apartament cu două camere este de 41.500 de euro, iar pentru un apartament cu trei camere, viitorul proprietar trebuie să scoată din buzunar cel puţin 53.500 de euro.

Cea mai scumpă proprietate din Capitală? Un penthouse din Floreasca, ce costă nici mai mult, nici mai puţin de 540.000 de euro.

„În cadrul evenimentului, cei interesaţi găsesc, pe lângă ofertele imobiliare cu discounturi foarte mari, şi soluţii de finanţare. Pe durata târgului, clienţii au acces la discounturi maxime, reduceri chiar şi de 10 la sută pe durata evenimentului, dezvoltatori ce oferă TVA zero la achiziţionarea de vile. De asemenea, se oferă vouchere de mobilier chiar şi în valoare de 7.000 de euro sau mobilier de bucătărie sau întreg apartamentul mobilat. Se reduce şi avansul necesar rezervării pentru contractarea unei locuinţe pe durata evenimentului”, a declarat pentru News.ro Cristina Bercea, organizatorul Târgului Naţional Imobiliar.

Pe lângă clasicele garsoniere şi apartamente la bloc, companiile promovează şi case din containere maritime în jur de 11.900 de euro, containerele putând fi folosite individual sau cuplate, în funcţie de dorinţele şi nevoile clientului.

De asemenea, şi construcţiile din lemn sunt căutate, putând fi uşor configurate în funcţie de nevoile de spaţiu ale clientului. Preţul de pornire este de 4.700 de euro pentru o căsuţă de vacanţă sau, de exemplu, pentru o casă de 80 de metri pătraţi tot din lemn, clientul dă 24.000 de euro, spun dezvoltatorii.

„Este ca o casă normală, dar pe bază de lemn. Avantajul este că o casă din lemn este izolată fonic complet, este mai uşor de întreţinut, este mai călduroasă şi este ieftină. Plus că noi o facem de la zero după nevoile clientului”, a declarat un reprezentant al firmei care se ocupă de construcţia caselor din lemn.

De asemenea, sunt oferte şi pentru locuinţele eco, unde preţul de pornire este de 80.000 de euro.

„În timp, o astfel de locuinţă este mult mai uşor de întreţinut. Costurile sunt mult mai mici pentru întreţinere. Este o locuinţă eficientă energetic. Sunt locuinţe care fie au panouri solare, fie au instalaţii eoliene”, explică unul dintre dezvoltatori.

În ceea ce-i priveşte pe clienţi, unii au revenit şi a doua oară la târgul imobiliar, pentru a se convinge că ce au ales de prima dată este ceea ce îşi doresc cu adevărat.

„Nu ştim exact ce vrem, să îţi cumperi o casă parcă nu e aşa de uşor cum am crezut. Bine, prietenul meu spune că problema e la mine, că sunt fandosită şi exagerată, dar vreau să fie casa perfectă. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Şi mai ales, să fie şi mai pe bugetul nostru, maxim 30.000 de euro”, spune Ioana, aflată în căutarea „casei perfecte”.

Un alt vizitator prezent la târg este abia sosit în România, după ce a stat mai mult în străinătate şi locuieşte momentan cu chirie. Spune că a ales un apartament în zona Berceni, aproape de metrou, în care vrea să se mute în viitorul apropiat.

„Mi-a plăcut un apartament cu două camere în Berceni, în Star Residence, de 75.000 de euro cu loc de garaj. Serviciul îmi permite să călătoresc, dar intenţionez să locuiesc în România în următoarea perioadă. Sper să mă mut cât mai curând acolo”, explică el.

Alţii visează la o casă de vacanţă din lemn sau chiar la una eco, însă se plâng că bugetul nu le permite să facă o investiţie atât de mare dintr-o dată.

„Chiar ar fi fruos să am o casă de vacanţă, dar momentan vreau să plec din chirie şi să stau la casa mea, deci vedem mai târziu şi cu a doua sau a treia casă, eventual câte o casă de vacanţă în fiecare staţiune turistică! Nu, glumesc. Sună bine o locuinţă eco, undeva la marginea oraşului şi înţeleg că în timp costurile ar fi mult mai mici, dar în situaţia actuală nu-mi permit să fac o investiţie atât de mare. Da, m-am interesat de oferta în ceea ce priveşte locuinţele eco, sunt fanatic când vine vorba de tot ce înseamnă eco şi protejarea mediului şi aşa mai departe, dar nu acum. Poate în viitorul apropiat”, povesteşte Andrei, susţinând că este la prima lui locuinţă proprie, pe care o va lua prin programul Prima Casă.

Târgul Naţional Imobiliar, organizat în perioada 19-21 mai, a reunit 122 de companii expozante cu peste 15.000 de oferte imobiliare din Bucureşti, Ilfov, Valea Prahovei, litoralul românesc, Cluj, dar şi alte zone ale ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.