O procesiune cu moaştele Sfântului Constantin cel Mare, aduse de la o mănăstire din Grecia, va avea loc sâmbătă, în municipiul Constanţa, evenimentul fiind prilejuit de sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena, aceştia fiind patronii spirituali ai Constanţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului, sâmbătă, de la ora 16.00, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, va conduce o procesiune cu moaştele Sfântului Constantin cel Mare, aduse de la mânăstirea Sf. Nicanor Zavordas, din Mitropolia de Grevena a Greciei, de către o delegaţie condusă de stareţul acestei mânăstiri. 

Procesiunea va pleca de la Catedrala Arhiepiscopală spre biserica “Sf. Împăraţi - I” din Constanţa, pe traseul: strada Arhiepiscopiei, Bulevardul Regina Elisabeta, strada Termele Romane, strada Traian, strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Mamaia – strada Mihai Viteazu – strada Călugăreni – strada Ştefan Mihăileanu – biserica “Sf. Împăraţi – I”.

De asemenea, duminică, 21 mai, de la ora 9.00, la biserica “Sf. Împăraţi - I”, care îşi cinsteşte ocrotitorii spirituali, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească alături de un oaspete din Grecia: IPS Nikiphoros, Mitropolit de Amorion.

“Sf. Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa,  Elena, sunt primii împăraţi creştini şi, totodată, protectori ai creştinismului, care se sărbătoresc în ziua mutării la Domnul a Sfântului Împărat Constantin (21 mai, anul 337)”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.

În România, numeroase locaşuri de cult poartă hramul Sf. Împăraţi. Printre acestea, se numără Catedrala Patriarhală din Bucureşti, bisericile „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Constanţa (trei la număr) şi Mânăstirea „Sfânta Elena de la Mare”, de lângă localitatea Costineşti.

Oraşul antic Tomis (Constanţa de astăzi) a fost redenumit Constantiana, după Flavia Julia Constantia, sora împăratului Constantin cel Mare, acest fapt având loc după ce Constantinopolul a devenit capitala Imperiului Roman de Răsărit. Începând din 2002 autorităţile locale au decis ca Sfinţi Împăraţi să devină patronii spirituali ai municipiului Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.