La doi ani de la debutul campaniei “Bucurie pentru Nepal”, în cadrul căreia peste 36.000 de oameni au răspuns apelului alpinistului Alex Găvan, a fost finalizată construcţia a două şcoli, unde copiii nepalezi au început cursurile, şi a fost începută construcţiei celei de-a treia unităţi de învăţământ, finanţată tot din banii donaţi de români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul campaniei “Bucurie pentru Nepal”, lansată de alpinistul Alex Găvan în urma cutremurului din aprilie 2015, a fost donată suma de 106.576 de euro. Lucrările de construcţie au fost derulate prin intermediul partenerului din Nepal, organizaţia umanitară Karuna-Shechen, fondată de Matthieu Ricard. Cele două şcoli au fost reconstruite pe locul celor total distruse de cutremur, în zone izolate şi defavorizate, iar acolo învaţă acum peste 150 de copii de grădiniţă şi clase primare.

"De ziua mea, în urmă cu doi ani, după ce am supravieţuit mai întâi cutremurului şi apoi avalanşei de pe Everest, am avut o mare dorinţă: împreună să reclădim speranţa şi să readucem bucuria în ochii copiilor din Nepal. Astăzi, doi ani mai târziu, tot de ziua mea, se închide cercul. Trei şcoli construite de la zero şi o sansă nouă pentru sute de copii. Mă înclin în faţa voastră!", spune alpinistul Alex Găvan.

FOTO - Arhiva Alex Gavan
FOTO - Arhiva Alex Gavan

Toate cele trei şcoli au câte opt clase şi sunt construite după un proiect standard aprobat de Guvernul nepalez.

Prima şcoală construită se află la 135 de kilometri de capitala Kathmandu, în localitatea Satdobato din districtul Gorkha, foarte aproape de epicentrul cutremurului, în zona vârfului Manaslu (8156 m), pe care Alex Găvan l-a escaladat în 2011. Aici învaţă 41 de copii, majoritatea fiind din casta daliţilor, considerată de neatins, şi se estimează că numărul lor va creşte până la finalul anului. Costul total al construcţiei a fost de 33.663,73 euro.

FOTO - Arhiva Alex Gavan
FOTO - Arhiva Alex Gavan

"Să vizitez construcţia uneia dintre primele şcoli şi să mă întâlnesc cu copiii şi cu părinţii lor imediat după o expediţie himalayană a fost unul dintre cele mai încărcate de sens momente din viaţa mea. Tot efortul, energia, timpul, provocările s-au transformat în emoţie şi bucurie pură. Manaslu - 8156m, unul dintre vârfurile pe care mi-a fost cel mai greu. Manaslu, zona aflată la epicentrul cutremurului şi cel mai greu lovită. Manaslu, acolo unde sunt multi daliţi - cei de neatins - oamenii greu încercaţi de viaţă şi de prejudecăţile noastre. Aici am ales să construim prima şcoală", mai spune alpinistul.

A doua şcoală se află la 190 de kilometri de capitala Kathmandu, în satul Tekanpur, districtul Okhaldunga, iar acolo învaţă 111 copii, cei mai mulţi fiind etnici rai, tamang şi şerpa. Costul total al construcţiei a fost de 34.206,61 euro.

FOTO - Arhiva Alex Gavan
FOTO - Arhiva Alex Gavan

Iniţial, costul estimat pentru fiecare şcoală se ridica la suma de 51.000 de euro, dar datorită unui curs fluctuant euro-dolari-rupii nepaleze şi a modului în care au fost gestionate lucrările, costurile au fost considerabil mai mici, făcându-se o economie de 34.325,72 euro. Astfel, organizaţia Karuna-Shechen a ajuns la concluzia că fondurile adunate în cadrul campaniei “Bucurie pentru Nepal” permit construcţia unei noi şcoli de opt clase, în zona muntelui sfânt Gaurishankar (7.181 m), în satul Lakaiguan, la 170 de kilometri de Kathmandu. Şcoala este ridicată acum în proporţie de 70% şi va găzdui peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

FOTO - Arhiva Alex Gavan
FOTO - Arhiva Alex Gavan

"Dragi prieteni din România, sunt extrem de fericit că, datorită generozităţii incredibile a românilor, inspiraţi de prietenul meu bun Alex Găvan, pot să vă anunţ că deja se construieşte a treia şcoală în satele distruse de cutremurul din 2015. În ciuda tuturor dificultăţilor apărute - construcţia în zone izolate, şase luni de blocadă economică la graniţa cu India, inundaţii şi multe altele - nu numai că am reuşit să construim cele două şcoli promise şi copiii învaţă deja aici, dar am reuşit să economisim suficienţi bani pentru a începe construcţia celei de-a treia şcoli într-unul dintre satele grav afectate de cutremur. E o veste minunată, mai ales că guvernul nepalez nu s-a implicat foarte mult şi a trebuit să ne descurcăm pe cont propriu. Acum, datorită oamenilor generoşi din România, copiii nepalezi vor avea trei şcoli noi. Vă mulţumim din toată inima!”, a transmis din Nepal, Matthieu Ricard, preşedintele organizaţiei umanitare Karuna-Shechen, prin intermediul căreia s-au derulat lucrările de construcţie.

În cadrul acestei campanii au făcut donaţii peste 36.000 de români.

Abandonul şcolar este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Nepalul, principalele cauze fiind sărăcia, condiţiile precare din şcoli, accesul dificil şi nivelul scăzut de educaţie al adulţilor. Mai mult, cutremurul de magnitudine 7,9 produs în aprilie 2015 a distrus peste 5.000 de şcoli, punând aproape un milion de copii în situaţia de a nu îşi putea continua educaţia. Jumătate din populaţia feminină şi un sfert din populaţia masculină suferă de analfabetism.

Campania “Bucurie pentru Nepal” / “Joy for Nepal” a fost lansată pe 19 mai 2015, de ziua lui Alex Găvan, în urma tragediei provocate de cutremurul din 25 aprilie. Aproape 9000 de oameni  şi-au pierdut viaţa atunci şi peste 22000 au fost răniţi. Avalanşa ce a urmat cutremurului l-a surprins pe alpinist in Tabăra de Bază de pe Everest. Supravieţuind, Alex Găvan a participat ulterior la operaţiunile de căutare şi salvare a celor aflaţi sub zăpadă. În final, 22 de alpinişti au murit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.