Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de înaintare în grad a 10 veterani de război, în retragere, printre care şi istoricul Neagu Djuvara şi seniorul liberal Mircea Ionescu-Quintus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Neagu Djuvara, colonel în retragere, a fost înaintat la gradului de general de brigadă. Istoricul a luptat în campaniile din Basarabia şi Transnistria din al Doilea Război Mondial, fiind rănit în timpul luptelor de lângă Odessa.

Seniorul liberal Mircea Ionescu-Quintus, general de brigadă, a fost înaintat la gradul de general-maior. În al Doilea Război Mondial a luptat iniţial pe frontul de est, ajungând până la Cotul Donului, iar ulterior, după ce România a întors armele împotriva Germaniei naziste, Quintus a ajuns până în Cehoslovacia, în Munţii Tatra.

Iohannis a mai semnat decretele de înaintare în grad a veteranilor Dinu Stelian, Constantin Didulescu, Octavian Leru, Romu-Dumitru Vasilache, Ştefan Dimofte, Constantin Mihalcea şi Ionel Popa şi Mihai Filip.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.