Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în discursul susţinut la recepţia organizată cu ocazia Zilei Europei, că România a avut multiple beneficii în urma aderării la Uniunea Europeană, enumerând printre cele mai importante posibilitatea românilor de a călători liber, oportunitatea de a studia sau de a munci în statele membre şi atrăgând atenţia asupra faptului că, într-o regiune marcată de provocări complexe, România are atuul de a fi o sursă de stabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fără susţinerea, din toate punctele de vedere, a familiei europene, acele progrese, pe care în prezent le considerăm poate, uneori, de la sine înţelese, s-ar fi produs mult mai lent sau poate nu s-ar fi produs deloc. Consolidarea democraţiei şi modernizarea instituţională, creşterea economică, intensificarea schimburilor comerciale şi a investiţiilor străine directe, stimularea antreprenoriatului, accesul la fonduri structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene sunt beneficii pe care nu trebuie să le uităm nici un moment. Toate acestea nu reprezintă o simplă enumerare. Sunt realităţi care au schimbat, la modul cel mai concret, viaţa de zi cu zi a fiecărui român. Să ne amintim, în acelaşi timp, şi de drepturile pe care le au românii în calitate de cetăţeni europeni. Posibilitatea de a călători liber, oportunitatea de a studia sau de a munci în statele membre ale Uniunii Europene sunt doar câteva dintre cele mai importante”, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a vorbit şi despre paşii pe care România îi are de urmat în continuare în Uniunea Europeană: să rămână în continuare un partener credibil şi menţinerea obiectivelor de aderare la zona euro şi la spaţiul Schengen.

”Este important să ne consolidăm profilul de partener credibil şi să rămânem ferm angajaţi în susţinerea statului de drept, în apărarea libertăţilor fundamentale şi în promovarea economiei de piaţă (...) Un obiectiv pe care guvernanţii români ar trebui să şi-l propună este şi utilizarea cât mai eficientă a tuturor instrumentelor şi mecanismelor europene care să accelereze dezvoltarea României. Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere finalizarea celor două obiective importante ale României în vederea integrării sale depline în cadrul Uniunii, respectiv aderarea la Zona Euro şi Schengen. Sunt două obiective legitime pentru România şi este interesul nostru strategic să ne racordăm cât mai profund la procesele de integrare europeană. Am speranţa că aceste deziderate vor deveni realitate într-un viitor apropiat”, a mai declarat preşedintele.

Şeful statului a afirmat că românii sunt în continuare printre cei mai pro-europeni cetăţeni ai Uniunii, pentru că proiectul european reprezintă pentru noi mult mai mult decât o simplă construcţie politică.

”Când spunem Uniunea Europeană, spunem libertate, democraţie, pace şi prosperitate. Când spunem Uniunea Europeană, spunem viitorul nostru comun în marea familie a naţiunilor prospere şi dezvoltate. Progresul României este indisolubil legat de destinul Uniunii Europene”, a adăugat preşedintele Iohannis la recepţia de la Cotroceni, la care participă şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.