Primarul Capitalei condamnă orice încercare de face o legătură între întreruprea activităţii profesoarei Cristina Tunegaru la Şcoala 95 din Bucureşti şi criticile cadrului didactic la adresa sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Conform unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei Capitalei, primarul general Gabriela Firea regretă că "mai multe instituţii de presă au ales să încerce să inducă ideea că destituirea doamnei profesor Cristina Tunegaru ar fi fost făcută ca urmare a faptului ca doamna Tunegaru s-a exprimat critic la adresa Primarului General în această iarnă".  Gabriela Firea "condamnă cu fermitate" aceste abordări.
Firea afirmă că, în calitate de fost cadru didactic, ştie că "această meserie se face îndeosebi cu inima".
"Le mulţumesc şi acum profesorilor mei care au ştiut să ne încurajeze, pe mine şi pe colegii mei din şcoală, liceu sau facultate, să nu renunţăm niciodată să facem ce ne dorim. Dascălii merită tot respectul şi toată preţuirea noastră, fără profesori o naţiune nu are viitor", a declarat Gabriela Firea.
De asemenea, comunicatul Primăriei Capitalei, precizează că Inspectorul general al Municipiului Bucureşti, Florian Lixandru, susţine ca profesorul Cristina Tunegaru "se afla pe un post de suplinitor la şcoala generală nr.95 din Capitală, post care a fost solicitat de un profesor titular, în condiţiile formulate de lege".
Profesoara de limba română Cristina Tunegaru, care a avut mai multe declaraţii critice la adresa sistemului de învăţământ, dar şi a amestecului Primăriei Bucureşti în activitatea şcolară, a anunţat, joi, pe Facebook, că a fost dată afară din şcoală, deşi nu a venit nimeni să o vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor ei sau să vorbească cu părinţii şi cu copiii. Ea a precizat pentru News.ro că a aflat de pe Internet că nu va mai avea ore începând cu 1 septembrie, iar când a mers pentru a-şi depune cererea de prelungire i s-a transmis că o depune degeaba.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a susţinut că profesoara de limba română Cristina Tunegaru are statutul de profesor suplinitor, iar postul său a fost ocupat legal, începând cu anul şcolar 2017-2018, respectiv cu data de 1 septembrie 2017, de către un profesor titular care a solicitat transferul pentru întregirea normei didactice, cadrele didactice titulare având prioritate pentru ocuparea posturilor. Reprezentanţii ISMB mai spun că declaraţiile profesoarei nu corespund adevărului şi aduc prejudicii de imagine primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, şi Inspectoratului.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.