Ministrul Justiţiei s-a întâlnit, joi, la sediul ministerului cu şefii din CSM, cu conducerea instanţei supreme şi cu reprezentanţii ANABI pentru discutarea stadiului îndeplinirii recomandărilor din raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), urmând a se elabora un sistem de numire a procurorilor şefi şi măsuri pentru operaţionalizarea efectivă a agenţiei de administrare a bunurilor indisponibilizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Aceste recomandări se referă la punerea în practică a unui sistem robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare şi transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneţia şi la asigurarea transparenţei totale şi să ţină seama în mod corespunzător de consultările cu autorităţile relevante şi cu părţile interesate în cadrul procesului decizional şi în activitatea legislativă legate de Codul penal şi de Codul de procedura penală, de legile anticorupţie, de legile în materie de integritate (incompatibilităţi, conflicte de interese, avere ilicită), de legile justiţiei, precum şi de Codul civil şi Codul de procedura civilă, inspirându-se din transparenţă procesului decizional pusă în practică de Guvern în 2016”, se arată într-un comunicat al ministerului.

La discuţii au participat ministrul Tudorel Toader, secretarul de stat Marieta Safta şi Cristian Ban, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

Tot joi, în discuţiile cu reprezentanţii Înaltei Curţi, s-a discutat despre finalizarea, de către Ministerul Justiţiei, CSM şi ICCJ, a unui plan de acţiune pentru a exista asigurări că noul termen pentru punerea în aplicare a prevederilor restante ale Codului de Procedura Civilă poate fi respectat.

La discuţiile cu ministrul Toader au participat Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele instanţei supreme, Andrea Chiş şi Evelina Oprina, membri CSM şi Antonia Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

“Participanţii la discuţii s-au pronunţat cu privire la necesitatea accelerării măsurilor de pregătire a infrastructurii necesare implementării prevederilor privind camerele de consiliu, complementar demersului de evaluare a noilor coduri care va fi efectuat de Ministerul Justiţiei. Reprezentanţii ICCJ şi CSM au exprimat susţinere, de principiu, faţă de necesitatea şi utilitatea camerei de consiliu, însă operaţionalizarea acestei proceduri este strâns legată de punerea la dispoziţia instanţelor a infrastructurii necesare”, se mai arată în comunicatul ministerului.

O altă discuţie a fost cea referitoare la recomandarea MCV privind operaţionalizarea deplină şi efectivă a  Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), astfel încât să poată fi publicat primul raport anual cu informaţii statistice fiabile privind confiscarea de bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni. “Agenţia ar trebui să instituie un sistem de raportare periodică cu privire la dezvoltarea capacităţii sale administrative, la rezultatele obţinute în confiscarea şi la gestionarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni”, se mai arată în comunicat.

La discuţii a participat Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, şi Cornel Virgiliu Călinescu, director general al Agenţiei Naţionale pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

“Ministrul justiţiei a reiterat determinarea de a consolida ANABI şi de a susţine activitatea acesteia, astfel încât să devină o instituţie eficientă. Directorul general ANABI a prezentat bilanţul activităţii Agenţiei şi proiectele de viitor. S-a discutat şi pe marginea necesităţii operaţionalizării Registrului Naţional de Evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, proiect menit să ofere statistici actualizate cu privire la sumele şi bunurile indisponibilizate, precum şi gradul de recuperare a produselor infracţiunii”, se mai precizează în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.