Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că deşi sunt judeţe în care există vaccin împotriva rujeolei, rata de vaccinare continuă să fie mică, cauzele urmând să fie stabilite după ce în aceste judeţe va merge secretarul de stat pentru asistenţă medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Deşi există judeţe în care avem vaccin, rata de vaccinare continuă să fie mică. L-am rugat pe secretarul de stat care se ocupă de asistenţa medicală să facă o analiză şi să meargă personal în aceste judeţe să vadă care sunt cauzele”, a spus Bodog.

Ministrul Sănătăţii a precizat că în această săptămână vor fi disponibile 10.000 de doze de vaccin ROR, urmând ca alte 110.000 de doze să ajungă în ţară săptămâna viitoare.

„Cele 10.000 de doze de vaccin ROR, pe care le-am colectat de la toate depozitele notificate, sunt aşteptate să ajungă la Unifarm sau la direcţiile de sănătate publică în această săptămână, iar celelalte 110.000 de doze vor ajunge săptămâna viitoare. Aceste doze vor fi trimise cu prioritate în judeţele cu probleme, în care s-a semnalat că nu este vaccin”, a mai spus Bodog.

Întrebat despre fetiţa de nouă ani care a murit la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, ministrul a spus că aceasta avea suspiciune de rujeolă, fiind aşteptat rezulltatul pentru confirmare de la Institutul Cantacuzino.

"Este vorba despre o fetiţă de nouă ani, cu suspiciune de rujeolă, care a fost internată iniţial la Spitalul de Copii din Timişoara, după două-trei zile a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, apoi starea s-a agravat, necesitând ventilaţie mecanică şi a decedat în data de 28 aprilie. (…) Din punct de vedere clinic este pus diagnosticul de rujeolă, dar aşteptăm rezultatul de la Institutul Cantacuzino, în aşa fel încât să putem spune cu certitudine că a fost rujeolă”, a precizat Bodog.

Întrebat ce măsuri ar putea fi luate pentru a exista permanent vaccinuri, ministrul Sănătăţii a spus că ar putea fi creat un "stoc tampon”, aşa cum există şi în alte ţări europene.

"Un stoc tampon cu o anumită valabilitate ne-ar asigura confortul până la momentul la care se fac alte proceduri de achiziţii. Am luat decizia ca toate procedurile de achiziţie pentru vaccin să se facă prin acord-cadrul între doi ani şi patru ani. Există, însă, vaccinuri care nu sunt înregistrate pe piaţă, în România, care sunt aduse pe procedura de nevoi speciale şi este destul de greu să se facă acord-cadru cu un partener din străinătate”, a explicat Bodog.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a spus în interviul pentru News.ro, că nu vrea ca populaţia "să intre în isteria” că toată lumea o să facă rujeolă şi a apreciat ca un gest iresponsabil contraindicarea vaccinării de către unii medici de familie care au tendinţa de a face medicină la limita cu cea tradiţională.

“Avem focare (de rujeolă, n.r.), ştim unde sunt aceste focare, este foarte important să facem vaccinare în focar. În acelaşi timp, părinţii care au copii care ajung la vârsta de un an trebuie să-i vaccineze şi trebuie să respecte indicaţiile medicilor de familie”, a spus Bodog.

Ministrul a dat asigurări nu vor fi achiziţionate decât vaccinuri care sunt autorizate în Europa, pentru că cea mai importantă este siguranţa copiilor.

“Vaccinurile care se vând pe piaţa românescă sunt vaccinuri aprobate la nivel european. Eu am găsit ROR produs  de o companie europeană, dar făcut în India. Acest vaccin avea o componentă care nu este permisă pe piaţa europeană. Şi atunci, deşi sunt în plină epidemie, pentru mine contează  foarte mult ca siguranţa copiilor români să fie identică cu siguranţa de care beneficiază orice copil european. Nu facem experienţe, aducem doar vaccinuri care sunt autorizate, care nu au componentă care este interzisă pe piaţa românescă. Cu toate că sunt multe vaccinuri care sunt dovedite că sunt bune şi nu dau reacţii adverse, eu respect legislaţia europeană şi nu voi face niciun rabat de la acest lucru. Practic, copiii români nu vor beneficia decât de vaccinuri care sunt autorizate în Europa”, a mai spus Bodog, în interviul pentru News.ro.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri pe tema imunizării, că "este inadmisibil" ca în România să apară an de ani crize din cauza lipsei vaccinurilor.

Primul-ministru a spus că, înainte de a promova campanii de informare, trebuie găsite soluţii pentru stocurile de vaccinuri, pentru că altfel va apărea o situaţie "ridicolă", în care sunt impuse sancţiuni, în lipsa vaccinurilor.

"Este inadmisibil ca în România să existe an de an crize multiple din cauza lipsei repetate a vaccinurilor. Este de asemenea inadmisibil, pentru că această situaţie a adus suferinţă acelor familii ai căror copii au murit de rujeolă", a afirmat premierul.

El a reiterat că echipa sa lucrează la un pachet de soluţii pentru criza vaccinurilor, precum înfiinţarea unui stoc naţional şi schimbarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor. 

Până în 28 aprilie au fost confirmate 5.119 de cazuri de rujeolă, dintre care 23 de decese. Şapte dintre decese au fost în judeţul Timiş, câte cinci în Arad şi Dolj, trei în Caraş-Severin şi câte un caz a fost înregistrat în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Satu Mare.

Cele peste 5.000 de cazuri au fost raportate în 38 de judeţe, cele mai multe în Caraş-Severin - 965), Timiş - 950, Arad - 837, Mureş - 350, Dolj - 343, Călăraşi - 178, Satu Mare - 170, Sibiu - 170, Alba - 135 , Bistriţa-Năsăud - 129, Hunedoara - 127 şi Braşov - 114, restul judeţelor având între unu şi 99 de cazuri. Dintre pacienţii diagnosticaţi cu rujeolă, 4.934 nu au fost vaccinaţi niciodată. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.