Regimul nord-coreean a anunţat luni după-amiază că este pregătit să conducă ”în orice moment şi în orice loc” un nou test nuclear, în ciuda sancţiunilor internaţionale şi a tensiunilor exarcebate între Washington şi Phenian, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tensiunile din regiune au crescut considerabil în ultimele săptămâni, iar analiştii avertizează că regimul pregăteşte lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune sau chiar un al şaselea test nuclear, în vreme ce americanii nu exclud un răspuns militar împotriva Phenianului.

Între timp, un purtător de cuvânt al ministerului nord-coreean de Externe a anunţat că Phenianul este ”complet pregătit pentru a răspunde faţă de orice opţiune luată de Statele Unite”.

Regimul va continua să-şi consolideze capacităţile pentru un atac nuclear preventiv până când Washingtonul renunţă la politicile ostile vizavi de Coreea de Nord.

”Phenianul va lua măsuri pentru consolidarea forţei nucleare la maximum într-o manieră consecutivă şi succesivă, în orice moment şi loc decis de conducerea supremă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe.

Coreea de Nord a dus la capăt cinci teste nucleare în ultimii 11 ani şi analiştii avertizează că experţii regimului înregistrează progrese considerabile în construirea unei rachete intercontinentale capabilă să lovească Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.