Producătorul francez de elicoptere Airbus Helicopters a obţinut un contract pentru fabrica de întreţinere şi reparaţii de la Ghimbav, în care este partener cu compania română IAR, prin care va ridica două elicoptere Super Puma ale pazei de coastă din Finlanda la standardul H215, ultimul al Airbus, ceea ce reprezintă o premieră pentru uzina de lângă Braşov, a declarat joi directorul general al Airbus Helicopters România, Serge Durand, într-o discuţie cu jurnaliştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Airbus Helicopters este prezent în România din 2002 prin centrul de întreţinere şi reparaţii Airbus Helicopters România, societate ale cărei afaceri sunt generate în proporţie de 75% de contractele pentru export.

În plus, cooperarea dintre IAR şi Airbus este mult mai veche. IAR a construit aproximativ 360 de elicoptere sub licenţă în România începând din anii 1970.

În 2016, Airbus Helicopters a înfiinţat în România filiala Airbus Helicopters Industries, care se ocupă de construcţia şi gestionarea liniei finale de asamblare a elicopterelor H215 şi a deschis o uzină care ar uram să producămodelul H215. 

"Veţi vedea începând din octombrie anul acesta două elicoptere Super Puma care vor fi ridicate la standardul H215, elicoptere civile. Sunt ale pazei de coastă din Finlanda. (...) Este un exemplu de client care a dorit să raţionalizeze costurile, a cumpărat trei elicoptere noi şi alte două pe care şle deţine vor fi modernizate", a spus Durand. 

În prezent, uzina de mentenanţă a Airbus de la Ghimbav are comenzi de peste 100% din capacitate, hala uzinei fiind plină de elicoptere care sunt venite pentru întreţinere, revizie sau modernizare din Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Franţa, Djibouti, Guineea sau Gabon, alături de elicopterele diverselor instituţii din România.

Comenzile numeroase înseamnă şi locuri de muncă sigure. ""În total, la Airbus Helicopters România şi la noua companie destinată producţiei sunt circa 200 de angajaţi", a menţionat Durand.

Airbus Helicopters este o companie la care participă Franţa, Germania şi Spania, însă francezii au cuvântul cel mai greu de spus în cadrul societăţii. 

Principalii concurenţi ai Airbus Helicopters sunt americanii de la Bell, Sikorski şi Boeing şi italienii de la Leonardo (Agusta), însă în liga mare a producătorilor de elicoptere încearcă să intre şi companii din Rusia, China sau Coreea de Sud.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.