Valoarea lucrărilor pentru punerea în funcţiune a Blocului Operator de la Spitalul Universitar de Urgenţă din clădirea consolidată este de 5,7 milioane de lei, iar pentru dotarea celor 11 săli de operaţie sunt necesari alţi aproximativ 35 de milioane de lei, a explicat, joi, pentru News.ro, managerul unităţii sanitare, Adriana Nica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că ministerul va căuta soluţii, inclusiv finanţare prin Banca Mondială, pentru dotarea a 11 săli de operaţii noi care nu pot fi folosite la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Declaraţiile au fost făcute după ce TVR a relatat că 11 săli de operaţie noi stau închise la Spitalul Universitar, în corpul C al unităţii medicale, neputând fi folosite pentru că trebuie refăcute reţeaua electrică şi zonele de scurgere pentru fluidele rezultate în urma operaţiilor. 

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a explicat, joi, pentru News.ro, că acest bloc operator este un corp de clădire (p+2) distinct de corpul principal şi care nu a fost prins în proiectul iniţial de consolidare a spitalului care a început în 1995 şi a fost finalizat în 2010.

"Proiectul a fost demarat cu lucrări de consolidare a clădirii în anul 2008. Sunt lucrări de consolidare şi post-consolidare a Corpului C, iar contractul a avut valoarea de 7.454.574,54 de lei fără TVA. Contractul a continuat cu reparaţii post-consolidare şi finisare până în anul 2016. Este vorba despre lucrări de reabilitare şi refuncţionalizare (corp C+aripa A3 şi curtea interioară). Contractul a avut o valoare de 4.836.456, 94 lei fără TVA”, a explicat Adriana Nica, precizând că proiectul a vizat creşterea rezistenţei clădirii la un seism, fiind refăcute atât compartimentarea, cât şi circuitele şi reorganizat numărul sălilor de operatie de tip modular.

Potrivit managerului spitalului, blocul operator - care cuprinde 11 săli de operaţie - este finisat, dar sunt necesare lucrări pentru respectarea normativelor de igienă şi protecţia mediului.

"În acest moment blocul este finisat cu cele 11 săli modulare finalizate, dar necesită în continuare lucrări obligatorii care să vizeze respectarea tutoror normativelor actuale de igienă şi protecţie a mediului, lucrări care nu au fost cuprinse în proiectul iniţial. Urmează lucrări ce vor fi executate conform normativelor si standardelor în vigoare, pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru blocul operator”, a adăugat Nica, precizând că este vorba despre instalaţiile de gaze medicale sau instalaţii electrice. De asemenea, trebuie realizată instalaţia de canalizare ape contaminate (inclusiv vase pentru decontaminare) şi mai sunt necesare instalaţii termice.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă  a mai spus că valoarea acestor lucrări, care vor permite punerea în funcţiune a Blocului Operator, se ridică la 5,7 milioane de lei, iar alţi aproximativ 35 de milioane de lei suntnecesari pentru dotarea sălilor de operaţie (mese, instrumentar, aparate anestezie, microscoape operatorii, coloane de laparoscopie).

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.