Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova verifică modul în care au fost întocmite listele electorale pentru alegerile din anul 2012 de către conducerea filialei doljene a PNL Dolj. Unul dintre martorii din dosar, Petre Pantalia, fost membru al PNL, susţine că vizat de cercetarea procurorilor este deputatul Mihai Voicu, preşedintele organizaţiei PNL Dolj în 2012.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Fostul liberal Petre Pantalia susţine că a fost citat de procurorii DNA Craiova, în calitate de martor.
 
”Am primit o citaţie telefonică să mă prezint astăzi. Dosarul se bazează pe precampania electorală din 2012 şi este instrumentat din 2014, în baza unei sesizări.  Am fost chemat în calitate de martor. Este vorba de aspecte legate de activitatea economică şi cea politică a organizaţiei, întocmirea listelor electorale, când preşedinte era Mihai Voicu", a declarat Petre Pantalia.
 
El a precizat că la audieri au fost citaţi şi alţi membri ai organizaţiei.
 
"Cosmin Enea a fost chemat şi el azi la DNA. El era vicepreşedinte la vremea aia în partid", a mai spus Pantalia. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.