Un tânăr de 27 de ani, din Republica Moldova, a fost arestat preventiv şi două autoturisme de lux, în valoare de peste 110.000 de lei, au fost confiscate de către poliţiştii de frontieră vasluieni după ce, în urma unui control în trafic, au fost descoperite peste 90.000 de ţigări ascunse în una dintre maşini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Vaslui, tânărul de 27 de ani, împreună cu un alt bărbat de 23 de ani, ambii din Republica Moldova însă şi cu cetăţenie română, au fost prinşi în trafic de către organele de control în apropiere de Vama Albiţa, la scurt timp după ce intraseră în ţară.

Cele două maşini au fost escortate din localitatea Rîşeşti până la sediul din Huşi al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui, acolo unde au fost dezmembrate.

”Cei doi tineri erau monitorizaţi de către autorităţile de frontieră, existând suspiciuni cu privire la un transport de ţigări de contrabandă. În consecinţă, poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa şi-au avertizat colegii aflaţi pe traseu în zona de responsabilitate astfel încât cei doi conducători auto au fost identificaţi în trafic”, a declarat, luni, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.

În urma dezmembrării celor două maşini, poliţiştii de frontieră au găsit în una din acestea 4.502 pachete cu ţigări de contrabandă ascunse în mai multe spaţii special amenajate, cum ar fi barele de protecţie, aripile interioare spate, bancheta din spate, podea şi compartimentul motor. Pe timpul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cea de-a doua maşină avea rolul de antemergător astfel încât şoferul acesteia să poată informa din timp pe colegul său în cazul unor controale.

Angajaţii STPF Vaslui au decis confiscarea celor două autoturisme, în valoare de 111.891 lei, precum şi a întregii cantităţi de ţigări, evaluată la 67.530 de lei.

De asemenea, şoferul maşinii în care au fost descoperite ţigările a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Huşi, pentru contrabandă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.