Marian Drăgulescu a câştigat, duminică, a doua medalie la Campionatele Europene individuale de la Cluj-Napoca - argint la sărituri, după cea de aur la sol, obţinută în prima zi a finalelor pe aparate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marian Drăgulescu a intrat ultimul în finala de la sărituri şi a avut o medie de 14.733 după cele două execuţii, cu care a obţinut medalia de argint.

Pe podium au mai urcat Artur Dalaloian (Rusia, 14.933, medalie de aur) şi Oleg Verniaiev (Ucraina, 14.649, bronz).

În calificările de la sărituri, Marian Drăgulescu a avut prima notă, 14.666.

Drăgulescu a câştigat, sâmbătă, al zecelea titlu european din carieră, la sol, depăşind astfel recordul Nadiei Comăneci (9). ”Mi s-a îndeplinit visul de a mi se cânta imnul naţional în faţa românilor mei şi lor le dedic medalia, care a fost cea mai aşteptată din viaţa mea”, a spus Drăgulescu despre performanţa sa.

În celelalte finale pe aparate de sâmbătă, titlurile europene au fost cucerite de Eleftherios Petrounias (Grecia, la inele), Nina Derwael (paralele), David Beliavski (cal cu mânere, Rusia), Coline Devillard (sărituri, Franţa).

Tot duminică, România va mai fi reprezentată în finala de la bârnă de Larisa Iordache şi Cătălina Ponor. Ponor a fost iniţial calificată şi la sol, dar a ratat ultimul act după declasarea notei, în absenţa unui element obligatoriu în exerciţiu.

Celelalte finale ale zilei sunt la paralele şi bară fixă (masculin), respectiv sol (feminin).

Vineri, în finală la individual-compus feminin, Ioana Crişan s-a clasat pe locul 18, iar Olivia Cîmpian pe poziţia a 23-a.

Obiectivul delegaţiei României este de câştigare a 2-3 medalii.

La competiţia de la Cluj-Napoca participă 274 de gimnaşti din 37 de ţări (168 gimnaşti şi 106 gimnaste), alături de aproape 450 de antrenori, medici, arbitri, oficiali.

CE din luna aprilie au revenit în România la exact 60 de ani de la prima ediţie a competiţiei feminine, care s-a desfăşurat la Sala Floreasca, iar pe atunci se numea Cupa Europei.

La ultima ediţie a CE individuale, în 2015 (Montpellier), gimnaştii români au cucerit două medalii: Marius Berbecar – argint la paralele şi Andreea Munteanu – aur la bârnă.

Campionatele Europene din 2018, care vor avea şi probă pe echipe, vor avea loc la Glasgow. De asemenea, UEG a anunţat, duminică, faptul că următoarea ediţie a competiţiei individuale, la fel ca şi cea de acum, de la Cluj, se va desfăşura în Polonia, la Szczecin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.