Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a declarat, duminică, la Cluj, unde s-a desfăşurat Consiliul de coordonare judeţeană al PNL Cluj, că partidul pe care îl conduce nu "ar fi fost mai breaz” la guvernare decât actualul Guvern, ea subliniind că la alegerile parlamentare din decembrie "PNL a fost praf”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raluca Turcan, preşedinte interimar al PNL, a declarat, duminică, la Cluj, că nu crede în faptul că, în situaţia actuală, PNL ar fi avut o guvernare mai bună în cazul în care ar fi câştigat alegerile din decembrie.

"Gândiţi-vă că am fi ajuns la guvernare cu acest partid care scârţâie din toate încheieturile. Credeţi sincer că PNL ar fi fost mai breaz la guvernare decât cei de acum? Mie mi-e teamă că în unele locuri nu şi asta pentru că am fost în trecut fără fermitate, fără consecvenţă, fără o poziţie clară asumat, fără decizii urmate indiferent de ultimele persoane care sună pentru a le influenţa. Am avut o cruntă ruptură între centru şi baza partidului, o fractură între conducerile judeţene şi baza celor mulţi. Cu astfel de fisuri, PNL nu ar fi putut urmări cu decenţă, integritate, profesionalism şi consecvenţă valorile şi soluţiile la guvernare”, a spus Raluca Turcan.

Ea a atras atenţia asupra faptului că, la precedentele alegeri, "PNL a fost praf” şi că datoria ei este de a se asigura că "toţi colegii au înţeles ce s-a întâmplat”.

"Imediat ce am fost aleasă în funcţie, am comandat un raport profesionist pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu PNL. Concluzia acestui raport a fost că, în pofida unor rezultate foarte bune, Partidul Naţional Liberal a fost praf. Am spus-o şi o repet cu riscul de a deranja. Nici nu e greu, mai ales că sunt femeie şi a fost o perioadă în care în PNL a fost mai greu să colaboreze cu o anumită structură de conducere. După acel praf obţinut la parlamentare, riscăm să nu fi înţeles unde am greşit şi să repetăm erorile în unele locuri. Asta mă doare şi mă preocupă. La viitoarele alegeri interne am datoria să mă fi asigurat că toţi colegii din PNL au înţeles ce s-a întâmplat şi măcar au încercat să corecteze. Să nu ne mai plângem după”, a mai spus Raluca Turcan.

La Consiliul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj participă peste 400 de delegaţi care vor alege următoarea conducere a filialei judeţene. În competiţia pentru funcţiile de conducere este înscris câte un singur candidat, astfel încât europarlamentarul Daniel Buda va fi reales pentru un nou mandat, în timp ce funcţiile de prim-vicepreşedinţi le vor reveni senatorului Marius Nicoară, respectiv lui Mircea Moroşan, primar al localităţii Huedin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.