Ambasadorul Marii Britanii de la Bucureşti, Paul Brummell, le-a dat asigurări vineri cetăţenilor britanici care locuiesc în România că drepturile lor nu s-au schimbat după ce premierul May a declanşat în mod formal retragerea ţării din Uniunea Europeană, potrivit unui videoclip postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Regatului Unit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ştiu că sunt mulţi britanici în România care au întrebări cu privire la viitor. Vreau să vă reasigur că deşi Guvernul a început acum în mod formal negocierile pentru a ieşi din Uniunea Europeană, drepturile de care se bucură cetăţenii britanici din România nu s-au schimbat”, a precizat Brummell.

De asemenea, ambasadorul a susţinut că britanicii vor putea să locuiască şi să muncească în continuare în România după declanşarea procesului de retragere din Uniunea Europeană.

”Puteţi să mergeţi în continuare la şcolile din România şi să aveţi acces la sistemul sanitar românesc, să aveţi acces la pensiile din Marea Britanie în timp ce locuiţi în România”.

Paul Brummell a explicat că prioritatea negociatorilor britanici constă în asigurarea unui statut pentru cetăţenii britanici care locuisc în ţările Uniunii Europene.

”Ne vom folosi relaţiile bilaterale puternice şi valoroase cu partenerii noştru europeni, inclusiv cu România, pentru a găsi o soluţie bună pentru cetăţenii britanici de peste mări. Echipa ambasadei şi eu vom continua să vă ţinem la curent în legătură cu aceste negocieri”, a concluzionat ambasadorul britanic de la Bucureşti.

Premierul Theresa May a declanşat pe 29 martie procesul formal de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană printr-o scrisoare de invocare a articolului 50 trimisă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk. Totuşi, primele negocieri ar urma să înceapă doar după alegerile anticipate, care sunt programate pentru 8 iunie, aşa cum au indicat diplomaţii de la Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.