Un nou control al Ministerului Apărării Naţionale efectuat la CSA Steaua a constatat perseverenţa consilierului juridic Florin Talpan în susţinerea intereselor clubului în litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată, în acord cu standardele de competenţă profesională a consilierilor juridici. Comisia a constat însă neregului în alte domenii de activitate din cadrul clubului, financiar-contabil, stat major şi control managerial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O comisie mixtă de cercetare, constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, a desfăşurat, în perioada 10-14 aprilie, un control la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, pentru verificarea modului de remediere a deficienţelor în activitatea CSA constatate de Corpul de control şi inspecţie în luna februarie 2017. Obiectivele controlului au vizat mai multe domenii din activitatea clubului: relaţii publice, relaţii cu publicul, asistenţă juridică, financiar-contabil, stat major şi control managerial.

"În domeniul relaţiilor publice, comisia de cercetare a constatat faptul că locotenent-colonelul Talpan Florin a fost sancţionat disciplinar de către comandantul CSA pentru încălcarea repetată a procedurilor interne ale Ministerului Apărării Naţionale privind comunicarea publică, proceduri aplicabile întregului personal al instutuţiei. Sancţionarea militarului a fost făcută în baza concluziilor Corpului de control şi inspecţie, care a reţinut în sarcina consilierului juridic al CSA încălcarea ordinelor ministrului apărării naţionale ce reglementează comunicare publică în M.Ap.N. şi intervenţii repetate în mass-media fără a avea mandat. În domeniul asistenţei juridice, comisia de cercetare nu a constatat deficienţe şi a remarcat perseverenţa consilierului juridic al CSA în susţinerea intereselor clubului în litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată, în acord cu standardele de competenţă profesională a consilierilor juridici. De asemenea, s-a constat că între conducerea CSA şi consilierul juridic nu există divergenţe în ceea ce priveşte apărarea şi protejarea patrimoniului CSA în activitatea procesuală", se arată într-un comunicat postat pe site-ul CSA Steaua.

Comisia a constat nereguli în alte domenii de activitate, astfel că a propus "sancţionarea" celor vinovaţi şi  "atenţionarea" comandantului interimar al clubului Cristian Petrea, pentru ca acesta ia în cel mai scurt timp măsuri pentru remedierea problemelor descoperite.

"În domeniul financiar-contabil, comisia de cercetare a constatat disfuncţii pentru care comandantul clubului dispusese măsuri de remediere corespunzătoare. În domeniul stat major şi control managerial, comisia de cercetare a constatat disfuncţii în ceea ce priveşte fluxul documentelor în cadrul CSA. Astfel, procedura avea un caracter formal, era dificil de aplicat şi nu corespundea cerinţelor de optimizare a actului de comandă, în timpul controlului fiind luate măsuri pentru elaborarea unei noi proceduri operaţionale. Au fost constatate, de asemenea, disfuncţii în ceea ce priveşte organizarea evidenţei fişelor de aptitudine în muncă, precum şi alte elemente conexe acestui domeniu, drept pentru care comisia a propus comandantului CSA sancţionarea disciplinară a persoanei responsabile. De asemenea, a fost propusă şi atenţionarea psihologului unităţii pentru disfuncţii în activitate. În concluzie, având în vedere situaţia generală constatată la CSA, comisia de cercetare a propus atenţionarea comandantului împuternicit al clubului în vederea luării unor măsuri ferme prin care să fie remediate în cel mai scurt timp disfuncţiile constatate", se mai arată în comunicat.

La 6 aprilie, MApN anunţa că declaraţiile publice ale locotenent-colonelului Florin-Costel Talpan, inclusiv cele referitoare la relaţia cu Federaţia Română de Fotbal, au fost făcute în nume personal, contrar procedurilor legale şi nu au avut mandatul CSA Steaua Bucureşti. În consecinţă, Talpan a fost sancţionat disciplinar, de către comandantul clubului, în data de 4 aprilie 2017.

Consilierul juridic şef al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, Florin Talpan, i-a cerut demisia de onoare preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, pentru faptul că acesta a permis ca un club neafiliat, FCSB, să aibă aceleaşi drepturi ca un unul afiliat la Federaţia Română de Fotbal. Talpan a susţinut că, din punct de vedere legal, FCSB, gruparea patronată de Gigi Becali, nu există în Liga I, astfel că meciul cu Dinamo, de duminică, nu trebuia să se dispute, iar următoarele partide din play-off trebuie câştigate la masa verde, cu 3-0, de adversarele formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf.

Juristul CSA a precizat că FRF funcţionează ilegal, astfel că decizia Comietului Executiv din data de 30 iulie, prin care s-a aprobat schimbarea denumirii FC Steaua în FCSB, este nulă.

Talpan l-a mai acuzat pe Bulreanu de faptul că sfidează deciziile instanţelor de judecată, declarând că FCSB este continuatoarea Stelei, afirmaţie care manipulează suporterii.

Florin Talpan a cerut Ministerului Tineretului şi Sportului să efectueze un contrul la Federaţia Română de Fotbal, prin care să fie verficate situaţia afilierilor, cheltuirea banilor proveniţi de la UEFA şi FIFA şi respectarea legislaţiei. 

În ianuarie, Florin Talpan l-a acuzat pe comandantul interimar al CSA Steaua, Cristian Petrea, de neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, de acţiune contrar intereselor statului român şi ale Armatei Române şi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, pentru că se opune punerii în aplicare a deciziei Curţii de Apel în litigiul cu FC Steaua, prin refuzul de a semna notificările către FRF, LPF şi ONRC.

Însă Corpul de Control şi Inspecţie al MApN nu a identificat situaţii de obstrucţionare a activităţii juristului CSA, Florin Talpan, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, aşa cum s-a plâns el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.