Poliţiştii au dispus, în ultima săptămână, la nivel naţional, măsuri preventive de supraveghere judiciară în cazul a peste 200 de persoane, fiind înregistrate 22 de situaţii de înlocuire a măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial, transmite, luni, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada 7 - 14 aprilie, la nivel naţional au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară în cazul a 216 persoane, poliţiştii desfăşurând, astfel, activităţi specifice faţă de 52 de persoane arestate la domiciliu, 162 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar şi faţă de două persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune.

În 22 de cazuri, măsurile preventive de supraveghere dispuse iniţial au fost înlocuite cu alte măsuri. În trei cazuri, arestul la domiciliu a fost înlocuit cu arestarea preventivă, într-un caz, cu măsura condamnării cu executare, iar în alt caz, cu internarea într-un centru educativ.

De asemenea, măsura controlului judiciar a fost înlocuită, în şase cazuri, cu cea a condamnării cu executare, iar în alte şase cazuri cu arestarea preventivă. În cinci situaţii, controlul judiciar a fost înlocuit cu condamnarea cu suspendare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.