Purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale şi-a cerut scuze marţi noaptea, după ce a stârnit un val de indignare comparându-l cu Adolf Hitler pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad. Sean Spicer a declarat că dictatorul nazist nu a utilizat niciodată arme chimice, iar comentariile sale au atras critici acide pe reţelele sociale, întrucât purtătorul de cuvânt a uitat despre gazarea a milioane de evrei în lagărele de concentrare ale regimului nazist din Germania, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spicer a făcut declaraţia şocantă în timp ce discuta cu jurnaliştii despre atacul chimic soldat cu 87 de morţi, inclusiv 31 de copii, în provincia Idlib. Washingtonul a aruncat vina pentru atacul chimic sângeros pe forţele fidele preşedintelui Bashar-al-Assad.

”Am avut pe cineva atât de josnic ca Hitler, care nu s-a coborât niciodată la utilizarea armelor chimice”, a declarat Spicer atunci când a fost întrebat despre alianţa dintre Moscova şi Damasc.

Regimul nazist a ucis şase milioane de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial, cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa în camerele de gazare care funcţionau la scară industrială în lagărele de concentrare din Europa.

”Cred că atunci când ajungi să utilizeze gaz sarin, atunci avem un nu... el nu a utilizat gazul împotriva propriilor săi oameni aşa cum face Assad”, a completat Spicer.

Ulterior, purtătorul de cuvânt şi-a cerut scuze pentru acel comentariu nepotrivit.

”A fost o greşeală. Nu trebuia să fac asta şi nu voi mai face asta. A fost nepotrivit şi insensibil”, a declarat Spicer într-un interviu pentru CNN.

Declaraţia purtătorului de cuvânt prezidenţial a stârnit un val de indignare imediat, mai ales pentru că a avut loc în timpul paştelui evreiesc, iar unele grupuri l-au acuzat că minimalizează crimele lui Hitler.

”Sean Spicer nu mai are integritatea pentru a servi ca secretar de presă la Casa Albă. Preşedintele Trump trebuie să-l demită imediat”, a delcarat directorul executiv al Centrului pentru Respect Reciproc ”Anne Frank”, Steven Goldstein.

Casa Albă nu a reacţionat faţă de comentariile nepotrivite făcute de Sean Spicer, a cărui demisie a fost cerută inclusiv de către liderul democrat din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.