Amnesty International a publicat marţi dimineaţă un nou raport, în care reprezentanţii organizaţiei non-guvernamentale salută un declin istoric al execuţiilor din Statele Unite, care a dus la o scădere puternică a numărului deţinuţilor executaţi la nivel global, cu excepţia Chinei, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest sens, raportul atrage atenţia că numărul execuţiilor a scăzut în 2016 cu peste o treime faţă de datele colectate în 2015.

Statele Unite au pronunţat 32 de pedepse capitale în ultimul an, iar numărul execuţiilor a ajuns la 20, fiind vorba de cel mai mic număr de deţinuţi condamnaţi la moarte din ultimele patru decenii. De asemenea, americanii nu mai sunt în topul cinci al ţărilor care execută cei mai muţi deţinuţi

Secretarul General al Amnesty International, Salil Shetty, a declarat că scăderea pedepselor capitale şi a execuţiilor americane reprezintă un ”semn de speranţă pentru activiştii care au militat îndelung pentru eliminarea pedepsei capitale”.

”Dezbaterea se schimbă în mod clar”, a declarat Shetty.

La nivel global, numărul execuţiilor a scăzut cu 37% doar în ultimul an. Amnesty susţine că acest declin este un semn clar că judecătorii, procurorii şi juraţii îşi întorc spatele la pedeapsa capitală, care nu mai este considerată o modalitate de a face justiţie pentru victime.

De asemenea, o scădere dramatică în numărul execuţiilor a apărut şi în Iran şi Pakistan.

Au existat mai puţine execuţii şi în ţările sub-sahariene, deşi numărul pedepselor capitale pronunţate s-a dublat la 1.086, în special ca urmare a unei creşteri dramatice a susţinerii pentru pedeapsa cu moartea în Nigeria.

Amnesty a înregistrat 1.032 de execuţii în ultimul an, faţă de cele 1.634 de execuţii din 2015.

Însă, acest raport exclude China. Autorităţile chineze continuă să execute mai multe persoanele decât toate ţările lumii, dar datele sunt ţinute secrete de către conducerea de la Beijing.

”China vrea să fie un lider pe scena globală, dar atunci când vine vorba de pedeapsa capitală, ţara conduce în cel mai rău mod posibil - execută mai multe persoane în fiecare an decât toate statele lumii”, a precizat secretarul general al Amnesty.

În 2016, primele cinci ţări ale lumii după numărul execuţiilor au fost China, Iran, Arabia Saudită, Irak şi Pakistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.