Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a solicitat joi, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, excluderea din partid a lui Victor Ponta, dar liderul formaţiunii, Liviu Dragnea, nu a dorit să supună la vot această propunere, au declarat surse din conducerea PSD, pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit surselor social-democrate, propunerea de excludere din partid a lui Victor Ponta a fost făcută în condiţiile în care atacurile lansate de fostul premier "nu îl vizau numai pe Liviu Dragnea, ci pe toţi membrii formaţiunii". 

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat marţi, la Parlament, că nu este nevoie să îl excludă cineva din partid, în condiţiile în care el este dispus să îi mai trimită o dată demisia liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea, pentru ”a nu intra în circul acesta”.

„Domnul Dragnea, când nu vrea să facă el ceva singur, ca şi cu ordonanţa 13, pune pe alţii. Nu e nevoie să mă excludă nimeni, îi mai scriu o dată demisia. Să nu intrăm în circul ăsta, pentru că nu este nevoie să pună pe cineva”, a afirmat Ponta, întrebat cum comentează declaraţa lui Liviu Dragnea potrivit căreia există oameni în PSD care cer excluderea sa din partid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.