Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege privind majorarea indemnizaţiilor pentru supravieţuitorii Holocaustului din România, ca măsură reparatorie, sumele alocate acum fiind de patru ori mai mari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatul a adoptat propunerea cu o largă majoritate, toate grupurile parlamentare fiind de acord cu iniţiativa deputatului minorităţilor Silviu Vexler.

Proiectul prevede acordarea unei indemnizaţii de 400 de lei lunar pentru fiecare an de deportare sau detenţie, câte 300 de lei lunar pentru fiecare an de strămutare, muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă. De asemenea, celor care au supravieţuit trenurilor morţii se acordă o indemnizaţie lunară de 400 de lei.

Sumele iniţiale, prevăzute în Ordonanţa de Guvern 105/1999, erau stabilite la 100 de lei.

”E vorba de o categorie de oameni care sunt foarte în vârstă, o categorie care se micşorează pe zi ce trece şi care, din păcate pentru noi, în câţiva ani nu ştiu câţi vor mai fi alături de noi. Din momentul în care am depus proiectul am pierdut aproximativ 30 de supravieţuitori ai Holocaustului”, a declarat deputatul Silviu Vexler, săptămâna trecută, în faţa senatorilor jurişti.

Întrebat despre câte persoane este vorba, Vexler a spus că nu ştie exact numărul, dar a menţionat că acesta este oricum nesemnificativ.

”Singura categorie la care ştiu foarte exact câţi mai sunt este cea a supravieţuitorilor trenurilor morţii. Mai sunt fix trei oameni, din care unul este în spital grav bolnav. Este o reparaţie strict simbolică, legea nu va şterge ceea ce s-a întâmplat şi suferinţele pe care aceşti oameni le-au îndurat. Dar cred că este un gest atât al statului român, cât şi al Parlamentului de a le acorda pe ultimii ani de viaţă un minim sprijin”, a mai spus Vexler.

Iniţiativa va fi trimisă Camerei Deputaţilor, care este forul decizional în acest caz. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.