Autorităţile ruse au crescut în timpul nopţii bilanţul atentatului terorist de la metrou la 11 morţi şi cel puţin 45 de răniţi, după ce un dispozitiv improvizat a explodat într-o garnitură de metrou care circula între staţiile Piaţa Senaia la Tehnologiceski Institut din Sankt Petersburg. Între timp, presa rusă relatează că principalul suspect ar fi un tânăr originar dintr-o ţară central-asiatică, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

TASS şi Interfax susţin că anchetatorii l-au identificat deja pe principalul suspect, dar nu se ştie exact dacă acesta este un atacator sinucigaş.

Autorităţile au declarat trei zile de doliu în memoria persoanelor care şi-au pierdut viaţa în explozia din Sankt Petersburg.

Preşedintele Putin a vizitat luni seara locul exploziei şi a depus flori pe un altar improvizat. De asemenea, acesta era deja în oraş în timpul exploziei şi a continuat o întâlnire programată cu preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko.

Anchetatorii ruşi au catalogat explozia drept un ”act de terorism”, dar nicio grupare nu a revendicat până în acest moment atentatul de la metrou, în vreme ce premierul rus nu s-a sfiit să spună că e vorba de un atentat terorist în Sankt Petesburg.

Comisia de Investigaţii din Rusia a lansat o anchetă pentru act terorist în urma exploziei care a zguduit o garnitură de metrou din Sankt Petersburg. De asemenea, comisia a catalogat explozia ca fiind un atac teorist, dar mai multe scenarii sunt luate în considerare în acest moment.

Anterior, Procuratura Generală a catalogat incidentul ca un act terorist, înainte de a reveni şi a preciza că este prea devreme pentru a se trage o concluzie cu privire la circumstanţele exploziei din Sankt Petersburg.

Presa rusă a publicat o primă imagine cu presupusul atacator de la metrou, care a abandonat o servietă plină cu explozibili într-o garnitură de metrou ce călătoarea de la Piaţa Sennaia spre Tehnologiceski Institut. Acesta are barbă şi apare îmbrăcat într-o robă neagră, în vreme ce are capul acoperit cu o căciulă de aceeaşi culoare, care seamănă cu o pălărie purtată în mod tradiţional de cecenii din Rusia.

De asemenea, un martor a declarat că un bărbat ar fi abandonat o servietă în vagonul de metrou  zguduit de puternica explozie din Sankt Petersburg.

”A fost o explozie pe şine, un bărbat a lăsat o servietă în vagon, a coborât din vagon şi s-a mutat în alt vagon”, i-ar fi scris martorul unui prieten, într-un SMS.

Bilanţul oficial arată că 11 persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 45 au fost rănite în explozia de la metrou. 

Rusia a fost ţinta unor atacuri lansate de militanţi ceceni în trecut. Lideri rebeli ceceni au ameninţat frecvent cu noi atacuri şi cel puţin 38 de persoane au fost ucise în 2010, când două femeie kamikaze au detonat bombe în garnituri de metrou pline, la Moscova. 

CITEȘTE ȘI CRONOLOGIE: Atentatele care au afectat Rusia în ultimii 13 ani

Din anul 2000 până în prezent, rebelii ceceni au ucis 1.130 de persoane în atentate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.