Senatorul PSD Ioan Deneş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă în Bistriţa, că se împotriveşte unei legi a parteneriatului civil de care să beneficieze şi cuplurile de acelaşi sex, pentru că îi "lezează" şi "încalcă" libertatea atunci când îşi "externalizează" comportamentul şi merg de mână pe stradă, potrivit bistriteanul.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul a declarat că parteneriatul civil ar trebui analizat doar în perspectiva concubinajelor heterosexuale.

"Prin această rezolvare a unei probleme doresc să legalizeze acele convieţuiri, concubinaje, de fapt, între persoane de acelaşi sex. Vreau să o spun foarte clar: atâta timp cât modul în care se comportă un cetăţean nu-mi lezează libertatea mea, are dreptul să facă ce doreşte dumnealui. Dar, în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Vreau să vă spun foarte tranşant: (...) vor să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă", a spus Deneş, potrivit bistriteanul.ro.

El afirmă că "nu are nicio problemă" cu persoanele de acelaşi sex care "se manifestă în locuinţă, în intimitate", însă nu este de acord ca ele să se ţină de mână pe stradă.

"Modul în care doresc să externalizeze acest comportament, care eu consider că îmi încalcă libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul şi să mă întrebe copilul «care e familia care este normală?», cea pe care o vede acasă şi în care l-am crescut sau cea pe care o vede pe stradă?", a mai spus Deneş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.