Premierul Marii Britanii, Theresa May, şi-a început miercuri după-amiază discursul din Camera Comunelor, notând că scrisoarea i-a fost înmânată preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, iar din acest moment ”Regatul unit părăseşte Uniunea Europeană”. May a precizat că este vorba despre un moment istoric şi că nu poate exista o cale de întoarcere pentru Marea Britanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acum câteva minute, la Bruxelles, reprezentantul permanent al Marii Britanii pe lângă UE i-a înmânat din partea mea o scrisoare preşedintelui Consiliului European, prin care este confirmată decizia Guvernului britanic de a invoca articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană (...) În conformitate cu dorinţele poporului, Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană. Acesta este un moment istoric după care nu mai există o cale de întoarcere”, a declarat Theresa May.

De asemenea, ea a precizat că de acum înainte naţiunea va lua propriile decizii şi îşi va face propriile legi: ”Vom prelua controlul asupra lucrurilor care contează cel mai mult pentru noi”.

Theresa May a mai spus că doreşte ca Marea Britanie să iasă ”mai puternică, mai echitabilă mai deschisă ca niciodată” după Brexit.

”Alegerile pe care le facem vor defini caracterul unei naţiuni. Putem să decidem că această sarcină este mult prea mare. Putem să alegem să ne întoarcem la trecut şi să credem că asta nu se poate face. Sau putem să ne uităm înainte cu optimism şi speranţă şi să credem în puterea de durată a spiritului britanic”, a susţinut premierul britanic, arătând că va alege să creadă că cele mai bune zile ale naţiunii sunt în viitor.

”Pentru că am încredere că avem perspectiva şi planul potrivit pentru a folosi acest moment în construirea unei ţări mai bune în Marea Britanie. Este şansa generaţiei pentru a construi un viitor mai bun”, a arătat ea.

Theresa May a precizat că părăsirea blocului comunitar înseamnă că legile vor fi făcute de acum înainte la Londra, Cardiff, Glasgow şi Belfast şi a promis inclusiv suplimentarea puterilor pentru administraţiile regionale, după Brexit.

De asemenea, May a menţionat că Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, dar nu şi Europa, iar britanicii vor continua să colaboreze cu europenii în probleme care ţin de securitate şi apărare, după retragerea din UE.

Premierul May a mai precizat că vrea ca Marea Britanie să fie în viitor o ţară care trece dincolo de frontierele Europei. ”Un parteneriat nou, special şi profund cu Uniunea Europeană”, a susţinut prim-ministrul Regatului Unit

”Poate acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de valorile liberale şi democratice ale Europei - valori pe care le împărtăşeşte şi Marea Britanie”, a declarat premierul în ropotele de aplauze ale parlamentarilor conservatori din Camera Comunelor.

Theresa May a menţionat că vor exista, desigur, consecinţe ale ieşirii din UE, dar ea îşi propune să ofere poporului britanic un proces ordonat de Brexit. Premierul se bazează că este atât în interesul Londrei, cât şi al Bruxelles-ului să existe un proces de retragere cât mai puţin tensionat din UE. 

”Atunci când instictele protecţioniste sunt în creştere, Europa are responsabilitatea de a apăra comerţul liber. Un eşec în apărarea valorilor europene ar reprezenta o eroare costisitoare”, a mai spus premierul britanic, precizând că britanicii nu vor încerca să păstreze doar beneficiile unei aparteneţei la blocul comunitar în timpul negocierilor pentru Brexit.

În acelaşi timp, drepturile cetăţenilor europeni reprezintă o prioritate pentru aceste negocieri între reprezentanţii Londrei şi Bruxelles-ului.

De asemenea, aceasta a precizat că vrea să continue comerţul cu ţările europene, dar britanicii vor părăsi piaţa unică a UE.

”Într-o lume din ce în ce mai instabilă, noi trebuie să avem cea mai apropiată cooperare de securitate posibilă pentru a apăra siguranţa oamenilor noştri”.

Premierul Marii Britanii a declarat că va reprezenta în următoarele luni fiecare persoană care locuieşte în Marea Britanie, inclusiv pe cetăţenii UE.

”Atunci când voi sta în următoarele luni la masa negocierilor, eu voi reprezenta fiecare persoană din întreaga Mare Britanie - tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, din metropole, orăşele, comune şi sate. Şi da, (n.r. îi voi reprezenta) pe acei cetăţeni ai UE care au transformat această ţară în acasă”.

May a spus că este determinată să obţină cel mai bun acord pentru toate persoanele care locuiesc în Regatul Unit.

”În timp ce ne confruntăm cu oportunităţile care vor veni în această călătorie importantă, valorile, interesele şi ambiţiile noastre comune pot şi trebuie să ne aducă împreună. Cu toţii vrem să vedem o Mare Britanie mai puternică decât este astăzi. Cu toţii vrem o ţară care este mai echitabilă pentru ca toată lumea să aibă o şansă la succes. Cu toţii vrem o naţiune care este sigură şi oferă siguranţă pentru copii şi nepoţii noştri”.

Planul Guvernului pentru Brexit vorbeşte despre o ţară cu adevărat globală, care va construi relaţii cu vechi prieteni şi cu noi aliaţi din întreaga lume.

”Aceste ambiţii ne voir uni, ca să nu mai fim definiţi de votul pe care l-am dat, ci de determinarea noastră de a transforma rezultatele într-un succes. Noi suntem o uniune minunată de oameni şi naţiuni cu o istorie mândră şi un viitor luminos. Şi, acum că decizia a fost luată de a părăsi UE, noi trebuie să rămânem împreună”, este mesajul de unitate transmis de premierul May într-o ţară dezbinată în continuare de rezultatele referendumul de Brexit”, a adăugat premierul britanic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.