Cei 74 de angajaţi de la sucursala Cluj a secţiei de Reparaţii Locomotive Braşov au oprit, miercuri dimineaţă, activitatea în semn de protest faţă de faptul că la negocierile avute marţi cu directorul CFR SCRL Braşov SA nu li s-a garantat creşterea salariilor cu 17,64%, aşa cum au primit angajaţii CFR Călători, activitatea fiind reluată după ce protestatarii au obţinut un protocol în care li se garanta această majorare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei 74 de angajaţi, care lucrează printr-un contract la repararea şi întreţinerea locomotivelor ce aparţin de CFR Călători, au oprit, miercuri, activitatea în semn de protest. Oamenii cer majorarea salariilor cu 17,64%, aşa cum au primit angajaţii CFR Călători.

”Sindicatul a avut ieri (marţi n.r.) o întâlnire cu directorul Călin ion, dar nu li s-a dat în scris că li se vor majora salariile măcar cu acelaşi procent cu care se majorează la CFR Călători. Au fost nemulţumiţi că nu au primit în scris şi, spontan, au oprit activitatea”, a explicat Liderul Sindicatului Mecanicilor Depoului Cluj, Grigore Ciurtin.

El a mai spus că după declanşarea protestului, în jurul orei 11.00, conducerea CFR SCRL Braşov a trimis un protocol prin care li se promit angajaţilor majorările salariale cerute, iar cei 74 de oameni au reluat activitatea.

”Acum câteva minute au primit un protocol prin care li se spune că în limita bugetului vor primi acele majorări. Ei repară locomotive pentru CFR Călători, aşa că depind de CFR Călători şi de bugetul lor, care nu are bugetul aprobat şi semnat, ci doar un acord între conducere şi sindicate, valabil până 20 aprilie”, a mai spus Ciurtin.

În 22 martie, o parte dintre angajaţii CFR au declanşat un protest spontan spontan, începând cu ora 7.00, nemulţumiţi de negocierile privind noul contract colectiv de muncă. Reprezentanţii CFR spuneau că din cauza grevei a fost afectată circulaţia trenurilor în şapte regionale, în gări fiind oprite, miercuri dimineaţă, aproximativ 150 de trenuri.

În seara aceleiaşi zile, administraţia CFR SA şi sindicatele feroviare au semnat un acord care asigură cadrul de funcţionare a companiei, până la semnarea noului Contractului Colectiv de Muncă, şi păstrarea drepturilor esenţiale pentru salariaţi, precum sporurile, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă şi a ajutoarelor sociale, anunţa CFR SA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.