Magistraţii ruşi l-au condamnat luni după-amiază la 15 zile de închisoare pe liderul opoziţie, care este acuzat că nu s-a supus autorităţilor în timpul arestării sale pentru organizarea unui miting anticorupţie neautorizat pe străzile din Moscova, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta este a doua acuzaţie adusă împotriva lui Aleksei Navalnîi, care a primit deja o amendă de 20.000 de ruble, adică aproximativ 324 de euro, pentru organizarea unor proteste ce au rezultat în încălcarea ordinii publice din Rusia.

Liderul opoziţiei a fost arestat duminică, la scurt timp după ce a ieşit în stradă pentru a conduce demonstraţia anticorupţie din Moscova.

De asemenea, presa rusă a relatat că peste 600 de persoane au fost arestate doar la protestele antiguvernamentale din capitală, în vreme ce activiştii susţin că numărul protestarilor arestaţi în întreaga ţară depăşeşte 1.000 de persoane.

Fundaţia Anticorupţie Navalnîi a organizat duminică o sută de mitinguri anticorupţie în marile oraşe ruseşti, iar protestarii i-au cerut în stradă demisia premierului Dimitri Medvedev.

Aceste proteste reprezintă o revărsare coordonată a resentimentelor politice, asemănătoare cu demonstraţiile masive care au cuprins în anii 2011-2013 întreaga Rusie.

Autorităţile ruse au precizat că aproximativ 7.000 de persoane au participat la demonstaţia anticorupţie de pe străzile Moscovei. Însă, numărul real al protestatarilor ar putea să fie mult mai mare prin comparaţie cu datele prezentate de poliţie. Mulţiumea s-a întins de la un capăt la celălalt al străzii Tverşkaia.

De asemenea, protestatarii au încercat să atragă atenţia asupra acuzaţiilor lansate de Fundaţia Anticorupţie Navalnîi. Organizaţia liderului opoziţiei  susţine că premierul rus are o colecţie însemnată de vile, iahturi şi podgorii. Dimitri Medvedev deţine inclusiv o casă pentru creşterea raţelor, iar protestatarii au ridicat pancarte cu raţe pe străzile Moscovei.

Poliţia a confirmat arestarea a 500 de persoane, în vreme ce presa susţine că peste 600 de persoane au fost arestate doar în urma protestelor din Moscova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.