O locuinţă deţinută de Mel B, membră a fostului grup Spice Girls, şi de soţul ei, Stephen Belafonte, a fost pusă în vânzare pentru aproape 9 milioane de dolari, la doar câteva zile după ce cântăreaţa a depus actele oficiale prin care a solicitat divorţul, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat aproape 10 ani, informează Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proprietatea pe patru niveluri, aflată în Los Angeles, a fost pusă în vânzare pentru 8.995.000 de dolari, după ce cuplul a cumpărat-o în iunie 2014, la preţul de 4.341.500 de dolari. Ulterior, în 2016, reşedinţa de aproximativ 550 de metri pătraţi, cu patru dormitoare, a fost transformată cu un design nou, fiind în prezent pusă la vânzare complet mobilată cu piese realizate la comandă.

Clădirea pare că ar avea un singur nivel la faţada orientată către stradă, dar coboară până la patru niveluri în partea din spate.

Reşedinţa cuprinde, între altele, o sală de cinema, o sală de fitness cu pereţi acoperiţi cu oglinzi, precum şi un studio de înregistrări.

Proprietatea mai include o curte de dimensiuni mici aflată la ultimul nivel, o piscină, un spa şi un spaţiu pentru grătar, dar şi un garaj pentru două maşini.

În documentele oficiale pentru divorţ, artista a precizat că data separării sale de Stephen Belafonte este 28 decembrie. Mel B a cerut judecătorului să îi acorde custodie comună asupra fiicei cuplului, Madison Brown Belafonte, în vârstă de cinci ani.

Melanie Brown şi Stephen Belafonte, ambii în vârstă de 41 de ani, s-au căsătorit în 2007, după o logodnă de cinci luni.

Cei doi i-au crescut împreună pe copiii proveniţi din relaţiile lor anterioare: Angel Iris Murphy Brown, fiica în vârstă de nouă ani pe care Mel B o are cu fostul ei iubit Eddie Murphy, Phoenix Chi Gulzar, fiul de 17 ani pe care artista îl are cu fostul ei soţ Jimmy Gulzar, respectiv Giselle Belafonte, fiica în vârstă de 12 ani pe care Stephen Belafonte o are cu fosta lui iubită Nicole Contreras.

Grupul pop britanic Spice Girls a fost înfiinţat la Londra, în anul 1994, şi a fost alcătuit din cântăreţele şi dansatoarele Victoria Beckham, Emma Bunton, Melanie Brown, Melanie Chisholm şi Geri Halliwell. Albumele acestui grup s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial, iar trupa a devenit un veritabil fenomen mondial, cunoscut sub numele de ”Spice Mania”.

Stephen Belafonte, născut pe 18 mai 1975 în California, este un producător de film. Când avea 12 ani, s-a mutat cu mama şi cei şase fraţi ai lui în New Jersey. A revenit la vârsta de 18 ani în California şi şi-a schimbat numele de familie în Belafonte. A fost căsătorit cu Nancy Carmell în perioada 1997 - 1999.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.