Pichetul poliţiştilor din faţa Ministerului Muncii s-a încheiat, joi, după trei ore şi jumătate, timp în care protestatarii au suflat în vuvuzele, au fluturat steaguri şi au afişat pancarte pe care scria: "Peste 60% din angajaţii MAI au salariul minim pe economie", "Logistica MAI - în continuă degradare" şi "Voi chirie 1.200 de euro, noi 80 de euro". Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), a declarat, la ieşirea de la discuţiile purtate cu ministrul Muncii, că Lia Olguţa Vasilescu a promis dublarea salariilor, de la 1 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am analizat împreună noua proiecţie unitară a salarizării. Sigur că noi astăzi (joi, n.r.) ne aflăm în faţa Ministerului Muncii dintr-un singur motiv, acela că nu ne-a fost prezentat tot corpul legii unitare a salarizării. Avem o promisiune fermă de la doamna Vasilescu: joi, vineri săptămâna viitoare, vom primi tot acest corp al legii", a declarat Dumitru Coarnă.

El a mai spus că ministrul Muncii a promis că de la 1 iulie va intra în vigoare legea salarizării unitare, iar salariile din sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică vor fi dublate.

"În cifre, vă dau un exemplu simplu. Dacă acum avem 1.450 de lei, ar fi la dublu, un 2.500 de lei. Trebuie să începem să şi credem că se va întâmpla asta. (...) Am şi eu anumite suspiciuni pe care le-am adus la cunoştinţă doamnei ministru. Am aceste temeri. Doamna ministru mi-a spus că în situaţia în care nu va intra în vigoare această lege, o să îşi dea demisia. Noi am reacţionat că nu ne încălzeşte prea mult demisia dumneaei. Ar însemna ca din iulie să reluăm negocierile cu noul ministru al Muncii şi să rămânem la aceaşi paradigmă, adică salariile să rămână tot la 1.450 de lei, cum avem acum la Ministerul de Interne", a adăugat liderul sindical.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", Vasile Lincu, a spus că aşteaptă ca mărirea salariilor pentru poliţişti să se facă prin ordonanţă de urgenţă.

"Revendicările sindicatelor SNPPC şi Pro Lex sunt legate în special de salarizarea precară a poliţiştilor. Noi vrem să dea ordonanţa de urgenţă care să acorde o creştere salarială de 20 la sută, sporurile să fie calculate la venitul de acum, nu la cel din 2009, fără plafonul de 30 la sută, pentru că sporurile sunt calculate în funcţie de felul muncii, de condiţiile de muncă şi nu justifică plafonarea acestora. Toate solicitările sunt prin raportare la acte normative care s-au adoptat în regim de urgenţă pentru alte categorii de bugetari. Practic, cred că este suficient de sugestiv faptul că 84.000 de angajaţi din MAI sunt salariaţi la nivelul minim pe economie. Solicităm să nu se atingă de legea pensiilor militare, lege foarte bună, obţinută cu greu", a declarat Lincu.

El a precizat că aşteaptă şi susţinerea ministrului de Interne.

"Am avut discuţii cu ministrul de Interne, dar noi nu vrem, nu concepem să avem negocieri cu ministrul de Interne, noi vedem necesitatea unui parteneriat, pentru că ministrul a arătat în diferite ocazii, inclusiv prin comunicate de presă, că are la cunoştinţă despre situaţia precară a salariilor poliţiştilor şi a celorlalţi angajaţi din MAI, drept pentru care noi aşteptăm să ne susţină, să mergem împreună la Guvern pentru a obţine aceste revendicări", a spus Vasile Lincu.

Liderul sindical a adăugat că protestul anunţat pentru sâmbătă nu va fi anulat.

"Noi am plătit deja deplasarea oamenilor din teritoriu, cheltuielile logistice au fost foarte mari. Ne-am bucura să nu mai avem motive de protest, sunt rezervat că ar putea fi posibil să dea o ordonanţă de urgenţă prin care să rezolve aceste revendicări. Oamenii legii au declanşat deja alte forme de protest specifice. De exemplu, foarte mulţi poliţişti rutieri dau avertisment, nu mai dau amenzi", a arătat Lincu.

Întrebat dacă se pune problema unei greve, liderul sindical nu a exclus această posibilitate, menţionând că o eventuală grevă nu va fi susţinută de sindicate, deoarece ar încălca legea.

"Deşi realitatea a demonstrat că acest lucru (greva, n.r.) conduce la schimbări imediate, poliţiştii au această interdicţie, nu putem să le solicităm să încalce legea, dar nu excludem şi posibilitatea ca oamenii să decidă în mod spontan, neorganizat, să apeleze la această formă. Nu va fi susţinută de sindicate, dar poate fi luată în calcul ca o reacţie a oamenilor", a spus Vasile Lincu.

Poliţiştii din sindicatele Pro Lex şi SNPPC au anunţat că vor ieşi în stradă, trei zile la rând, joi, vineri şi sâmbătă, pentru a cere salarii mai mari, după modelul celor acordate în sistemul sanitar, dar şi altor categorii de bugetari.

Astfel, joi şi vineri sunt programate pichetări la Ministerul Afacerilor Interne, între orele 10.00 şi 14.00, iar sâmbătă, chiar de Ziua Poliţiei Române, va fi organizat un miting de amploare, potrivit reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex"şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.