Fostul senator Corneliu Pascu, vicepreşedinte al ALDE, cere copreşedinţilor partidului, Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu, să convoace Comisia de fuziune a partidului, organism care ar putea să pună capăt conflictului intern apărut între cei doi lideri ai ALDE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În calitate de membru fondator al Partidului Conservator şi în calitate de membru în Comisia de fuziune a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor şi vicepreşedinte al aceluiaşi partid, vă solicit domnilor copreşedinţi întrunirea Comisiei de Fuziune ALDE pentru rezolvarea prin consens a situaţiei interne cu care ne confruntăm în acest moment”, se arată în scrisoarea pe care Corneliu Pascu a trimis-o lui Călin Popescu-Tăriceanu şi lui Daniel Constantin.

Pascu susţine că a discutat cu parlamentari, secretari de stat, aleşi locali şi lideri de organizaţii judeţene, iar aceştia constituie ”un grup unit, ce doreşte să fie luat în considerare, pe măsura activităţii lor”.

”Stimaţi domni copreşedinţi, fac apel la inţelepciunea şi experienţa dvs. politică, pe care aţi pus-o în interesul cetăţenilor acestei ţări şi pe care nu aveţi dreptul să îi dezamăgiţi. Ca urmare, consider că întrunirea de urgenţă a Comisiei de fuziune va reuşi să găsească o soluţie amiabilă pentru reintrarea în normal a funcţionării partidului. Lucru pe care toată lumea şi-l doreşte şi îl aşteaptă”, susţine Pascu.

Copreşedintele Daniel Constantin a părăsit, duminică, lucrările Delegaţiei Permanente a ALDE în care a fost convocat Congresul partidului susţinând că este nestatutară întrucât nu au fost convocaţi toţi membrii de drept ai acestui organism. 

Celălalt copreşedinte, Călin Popescu-Tăriceanu, l-a acuzat pe Constantin că l-ar fi şantajat la desemnarea candidaţilor partidului la alegerile locale şi parlamentare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.