Anchetatorii ruşi au demarat o anchetă privind moartea unui înalt oficial al companiei spaţiale Roscosmos, care a fost găsit decedat, cu o rană prin înjunghiere, într-o celulă a unei închisori din Moscova, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trupul neînsufleţit al lui Vladimir Ievdokimov, un director executiv al Roscosmos, echivalentul rus al NASA, a fost descoperit la primele ore ale dimineţii de sâmbătă. El avea răni de cuţit la gât şi în piept.

 Vladimir Ievdokimov se afla în arest din decembrie 2016, fiind suspectat de deturnarea a 200 de milioane de ruble (3,5 milioane de dolari) din partea producătorului de aeronave MiG.

Autorităţile consideră decesul suspect, a declarat o sursă din forţele de ordine, citată de agenţia TASS.

Roscosmos a anunţat într-un comunicat că va „insista ca toate circumstanţele morţii sale să fie stabilite şi ca dosarul să fie anchetat în totalitate”.

Ievdokimov, care a negat acuzaţiile de deturnare de fonduri la adresa sa, urma să apară în instanţă pe 30 aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.