Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, în cadrul reuniunii preşedinţilor parlamentelor europene care a avut loc joi şi vineri la Roma, că procesul de extindere al Uniunii Europene nu a produs rezultatele scontate pentru unele ţări, printre care şi România, el invocând ca argumente refuzul admiterii ţării noastre în spaţiul Schengen şi instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut un discurs în cadrul Conferinţei extraordinare a preşedinţilor parlamentelor statelor Uniunii Europene, eveniment care s-a  desfăşurat la Roma şi care a marcat cea de-a 60-a aniversare a semnării Tratatelor fondatoare ale Comunităţii Europene.

„Cu toate că extinderea Europei este un fapt împlinit, pentru o serie de ţări, printre care şi a mea, rezultatul nu corespunde cu exactitate aşteptărilor. Astfel, o serie de aspecte precum refuzul de integrare în Spaţiul Schengen sau impunerea unui mecanism de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei par să pună sub semnul întrebării în mod unilateral vocaţia europeană a României. Astfel, ne confruntăm deja cu experienţa unei Uniuni cu mai multe viteze, sau cel puţin cu mai multe clase”, a afirmat preşedintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu a invocat ideile părinţilor fondatori ai Europei unite ca argumente pentru o UniuneEuropeană condusă prin consensul membrilor său şi prin împărţirea responsabilităţilor.

”Robert Schumann, Alcide De Gasperi şi Konrad Adenauer au ales să pună bazele unei comunităţi. Ei au conceput comunităţi cu scopuri diferite, conduse însă în acelaşi mod, prin deliberare, consens şi partajare a responsabilităţilor, ca alternativă la mecanica rece a totalitarismului birocratic şi a tiraniei incontrolabile a majorităţii”, a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.