Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, că Executivul susţine ideea reducerii la zero a TVA pentru livrarea de locuinţe şi va susţine în Parlament acest proiect, referindu-se la cel iniţiat de şeful PSD, Liviu Dragnea, dar precizează că vor trebui purtate discuţii cu Comisia Europeană pe această temă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îmi doresc ca acest sector să revină acolo unde era în urmă cu zece ani. (...) Ponderea pe care sectorul imobiliar o va avea în ceea ce priveşte economia românească e importantă. Prin măsurile pe care, unele dintre ele le-am luat, altele sunt pe cale de a fi adoptate, ne dorim să impulsionăm acest sector", a spus Grindeanu, la o dezbatere organizată la Parlament pe tema sectorului imobiliar.

El a spus, în acest context, că susţine "proiectul legii TVA zero", care este în Parlament şi care se referă la livrarea de locuinţe pentru persoanele fizice.

"Sigur că, dacă vorbim cu un finanţist, aşa cum îi ştim cu toţii, care stau şi doar adună plusuri şi minusuri, fără să vadă efectele secunde, prima impresie este că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele în întreg domeniul, ceea ce înseamnă un impuls pe această piaţă, să începem să reducem acel deficit care este de aproximativ un milion de locuinţe noi, e unul din puţinele lucruri pe care le putem face în acest domeniu", a spus şeful Guvernului.

Proiectul iniţiat însă de Liviu Dragnea se referă strict la locuinţele sociale, care ar beneficia de această măsură, Grindeanu făcând însă referire la o măsură generală. Întrebat dacă este astfel de acord şi cu reducerea TVA la zero şi pentru locuinţe de 200.000 de euro, premierul a repetat că sectorul imobiliar va avea de câştigat de pe urma măsurii, dar, "dacă discutăm de produse de lux, este o altă temă".

Grindeanu a precizat însă şi că vor fi necesare discuţii cu Uniunea Europeană pe această temă, având în vedere că există directive care se referă la domeniile în care pot fi aplicate reduceri.

"O să mergem pe ceea ce înseamnă paşii legali, ca să fim cât se poate de direcţi. În momentul în care ni se va cere de către Parlament punctul de vedere al Guvernului, îl vom da pozitiv şi susţinem acest proiect. Vom notifica Comisia Europeană, pentru că există regulamente cu TVA diferit şi sunt anumite reguli pe care trebuie să le respectăm. Nu e un lucru nou. Sunt ţări care au TVA diferit, în diverse domenii, aşa că o să respectăm aceste reguli, pentru că susţinem acest proiect de lege", a afirmat premierul.

El a mai spus că obiectivul este ca sectorul imobiliar să revină la "dinamica" anterioară crizei din 2008-2009.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede aplicarea cotei zero de TVA pentru livrarea de locuinţe sociale pentru persoanele fizice, această valoare urmând a fi aplicată şi serviciilor de difuzare de publicitate prin mass-media şi a unor servicii din domeniul agriculturii. Pentru susţinerea micilor întreprinderi, Dragnea propune şi majorarea până la 300.000 lei a plafonului de scutire de la plata TVA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.