Cei mai importanţi lideri ai PSD Dâmboviţa, dar şi ministrul Rovana Plumb au fost prezenţi, sâmbătă, la mitingul organizat la Târgovişte de PSD Dâmboviţa. Timp de câteva zeci de minute, ei s-au adresat celor 10.000 de manifestanţi de pe o scenă acoperită, amenajată în Piaţa Revoluţiei, unde a fost organizată manifestaţia, transmiţând mesaje de susţinere pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu, dar şi pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, despre care Rovana Plumb a spus că este ”un lider cu viziune şi cu principii pe care şi le apără cu toată fiinţa sa”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, fostul ministru de externe Titus Corlăţean, în prezent senator, preşedintele comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, au fost prezenţi, alături de primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni ai PSD la mitingul organizat de PSD Dâmboviţa, la care au participat peste 5.000 de persoane.

Liderii naţionai ai partidului şi cei mai importanţi lideri locali s-au adresat mulţimii de pe o scenă acoperită, amenajată în centrul municipiului Târgovişte, iar mesajele lor au fost de susţinere pentru Guvern, dar şi pentru liderul PSD, Liviu Dragnea.

Şirul discursurilor ţinute la mitingul de la Târgovişte a fost deschis de către preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Adrian Ţuţuianu.

”Am venit astăzi să spunem tuturor că şi noi contăm, că democraţia nu se negociază, că dreptul nostru trebuie respectat, că poporul a decis pe 11 decembrie, că poporul este suveran”, le-a spus Ţuţuianu.

La rândul său, Rovana Plumb le-a amintit celor prezenţi că liderii PSD au jurat cu mâna pe Biblie că vor apăra România.

”Suntem astăzi aici în număr atât de mare pentru că vrem o Românie normală, pentru că vrem să ne apărăm votul din 11 decembrie şi pentru că susţinem Guvernul Grindeanu. Românii ştiu că noi vrem să guvernăm în folosul lor, în folosul României, de aceea ne-au dat încrederea şi ne-au acordat votul lor pe 11 decembrie şi trebuie să ne apărărm votul. Adversarii nioştri politici, în loc să-şi recunoască cu demnitate înfrângerea, au vrut să distrugă PSD, au vrut să spulbere speranţele de bunăstare ale poporului romîn, au vrut să sădească discordia în societatea românească. Noi ştim însă că România nu poate fi divizată, nu poate să fie ameninţată, abuzată, România este vie şi demnă şi asta demonstrăm noi, astăzi, aici. (…). Ne-am angajat şi am jurat cu mâna pe Biblie că vom apăra această ţară, că vom aduce prosperitate în România, că vom reface tot ceea ce au stricat guvernările de dreapta şi guvernările tehnocrate. Noi vom fi cei care cu înţelepciune şi demnitate vom lupa pentru interesele românilor, pentru România”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul pentru fonduri europene a ţinut să-şi exprime susţinere şi pentru ldierul PSD; Liviu Dragnea, despre care a spus că este ”un lider cu viziune şi cu principii pe care şi le apără cu toată fiinţa sa” şi faţă de  Sorin Grindeanu, pe care l-a caracterizat drept ”premierul care va aduce prosperitate în România”.

Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean, în prezent senator de Dâmboviţa, s-a adresat şi el mulţimii, ssusţinând că Guvernul Grindeanu ”nu guvernează pentru străini”.

”Cei care susţin Guvernul României sunt cei mai mulţi, cei mai puternici, iar vocea lor trebuie auzită. Susţinem Guvernul pentru că în primul rând este Guvernul României. Susţinem guvernul coaliţiei de guvernare PSD-ALDE împreună cu aliaţii noştri pentru că este un guvern care guvernează pentru România, şi nu pentru străini. Susţinem Guvernul pentru că susţinem ca democraţia să fie respectată cu adevărat şi în ţara noastră. Susţinem Guvernul pentru că votul dumneavoastră trebuie respectat (…). Trebuie să fim conştienţi de un lucru: nu toată lumea este fericită în ţară sau în afară atunci când PSD formează un guvern puternic care ştie să guverneze România şi care pune pe picioarele sale această ţară”, a spus Corlăţean.

La rândul său, primarul municipiului Tâîrgovişte, Cristian Stan, le-a spus celor prezenţi că ”votul este esenţa democraţiei, este seva şi fundamentul statului de drept, iar PSD a câştigat alegerile din 11 decembrie şi nimeni nu poate schimba acest lucru.”

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, i-a criticat pe românii care şi-au adus copiii la protestele antiguvernamentale.

”Ei spun şi vor să ne arate că rezistă, noi am vrut să spunem că e timpul să credem cu tărie în România. Ei au vrut să ne transforme în oportunişti, noi le transmitem că nu am fost laşi aşa cum au fost cei de dinaintea noastră. Noi am avut curaj şi am vrut să respectăm legile şi deciziile Curţii Constituţionale. (…) Ei au ales să-şi ducă propriii copii în frig şi ploaie, noi am ales să-i protejăm, să le oferim un viitor şi o viaţă mai bună atunci cînd am ales să mergem la vot pe 11 decembrie” a spus Oprea.

Primarul de cinci mandate al comunei Şotânga, vicepreşedintele PSD şi preşedintele Ligii Primarilor PSD, Cristian Stroe, s-a adresat şi el, de pe scenă, mulţimii de manifestanţi, mărturisind că s-a adresat colegilor săi primari cu apelativul ”dobitoci”.

”Colegii mei primari din spate mi-au făcut instructajul: să vorbeşti tare şi cu dicţie ca doamna Camelia Varga (o actricţă care a ţinut un discurs înaintea edilului - n.r.). Şi le-am spus: bă, dobitocilor, eu sunt primar, nu actor. Am venit, oameni buni, în faţa dumneavoastră, să fac un enunţ, nu un denunţ, care e la modă zilele astea: aleşii locali PSD susţin Guvernul Grindeanu”, a spus edilul de la Şotânga.

Miile de persoane care au participat la manifestaţia organziată de PSD în Piaţa Revoluţiei au adus cu ele pancarte cu mesaje de susţinere, dar şi cu mesaje împotriva preşedintelui Klaus Iohannis. Pe aceste pancarte scrie: ”Protest elegant, preşedinte ezitant”, #rezist nu este egal cu #votez”, ”Sprijinim guvernul legitim”, ”Târgovişte susţine guvernul Grindeanu”, ”România nu e Iohannis”, ”Mediator, nu meditator”, ”Ne dorim o Românie normală”, ”Ghinion, am ieşit şi noi”, ”Iohannis, nu uita România nu-i a ta”, ”Dacă am ieşit fără câine se pune că am ieşit?”.

Spre finalul discursurilor, la Târgovişte a început să plouă, iar în acest context liderul PSD Dâmboviţa le-a cerut particpanţilor să deschidă umbrelele, dar să nu renunţe la manifestaţie.Ţuţuianu a spus că la mitingul de la Târgovilşte sunt prezenţi peste 10.000 de oameni, care susţin Guvernul şi pe Liviu Dragnea.

 La evenimentul de la Târgovişte au fost prezenţi şi reprezentanţi ai PSD Argeş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.