Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are nevoie de o reformă urgentă a modului în care pregăteşte şi realizează procedurile de achiziţie publică, în contextul în care mai multe licitaţii au suferit întârzieri sau anulări în special ani, fiind afectate 21 de licitaţii aflate în desfăşurare şi în jur de 100 de licitaţii încheiate deja, cauza principală fiind slaba pregătire a caietelor de sarcini, potrivit unei sinteze publicate de ONG-ul Asociaţia Pro Infrastructura.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Până la ora redactării acestui articol, reprezentanţii CNAIR nu au transmis nicio reacţie în legătură cu aceste informaţii.

Din cele 21 de licitaţii aflate în desfăşurare, 10 sunt pentru autostrăzi, 8 pentru centuri şi câte una pentru un drum express, un drum naţional şi un pasaj.

CNAIR a ajuns la contraperformanţa de a avea licitaţii şi cu cinci amânări, precum cele pentru consturirea nodului Gilău şi a podului peste Someş, care va face legătura între Gilău şi restul autostrăzii Bucureşti-Borş (A3).

Porţiunea de autostradă de 8,7 kilometri dintre Gilău şi Nădăşelu, parte din A3, finalizată în proporţie de 90%, ar trebui să fie gata în prima jumătate a anului viitor.

Însă segmentul de autostradă va putea fi folosit doar după ce va fi construit podul peste râul Someş, care face legătura cu restul autostrăzii A3, şi nodul rutier de la Gilău.

Probleme legate de caietele de sarcini există şi la multe licitaţii privind studiile de fezabilitate, potrivit Asociaţiei Pro Infrastructura.

”Aceste probleme se perpetuează şi în majoritatea licitaţiilor pentru studii de fezabilitate, a căror calitate este esenţială în vederea implementării ulterioare a unui proiect de drum. Cel mai faimos caz de caiet de sarcini prost-pregătit este cel al studiul de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, contract actualmente în pericol de reziliere şi care poate întârzia demararea construcţiei efective cu cel puţin doi ani de zile”, se arată în postarea pe Facebook a asociaţiei.

Membrii asociaţiei avertizează că majoritatea licitaţiilor noi pentru studii de fezabilitate sunt amânate în repetate rânduri, un exemplu în acest sens fiind drumul de mare viteză Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău. 

În noiembrie 2016, CNAIR a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţiile pentru studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice necesare construirii drumului de mare viteză Ploieşti-Paşcani, care va traversa Moldova de la sud la nord, valoarea maximă estimată a contractelor fiind de 157,3 milioane lei (34,9 milioane euro), cu TVA.

În 19 decembrie 2016 au fost formulate contestaţii cu privire la conţinutul caietului de sarcini, dar CNSC a respins toate criticile referitoare la obţinerea acordului de mediu şi solicitarea de eliminare din caietul de sarcini a unor riscuri aflate în sarcina viitorului prestator.

În schimb, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a dispus revizuirea caietului de sarcini.

CNAIR a reluat procedurile şi a prelungit termenul iniţial de depunere a ofertelor, care era 5 ianuarie 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.