O instanţă militară a decis marţi după-amiază condamnarea la 18 luni în spatele gratiilor a tânărului sergent Elor Azaria, care a împuşcat mortal un atacator palestinian, deşi acesta era deja rănit şi zăcea nemişcat pe jos la un punct de control din Cisiordania, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luna trecută, magistraţii militari au decis că sergentul este vinovat de omor prin imprudenţă, o infracţiune care se pedepseşte cu până la 20 de ani în închisoare.

Procurorii au cerut, în schimb, o pedeapsă de trei până la cinci ani în spatele gratiilor, explicând că a ucis un palestinian care înjunghiase cu doat câteva minute înainte un alt soldat israelian din Hebron. Însă, magistraţii au decis condamnarea la doar 18 luni de închisoare cu executare pentru uciderea lui Abdel Fattah al-Sharif.

Azaria a încercat să argumenteze că atacatorul palestinian reprezenta în continuare un pericol, întrucât avea un cuţit în apropiere şi putea să aibă o centură plină cu explozibili asupra sa.

Sergentul Elor Azaria avea 19 ani, atunci când doi atacatori palestinieni au înjunghiat şi rănit un soldat israelian la un punct de control din localitatea Hebron, situată în sudul Cisiordaniei.

Primul suspect palestinian a fost împuşcat în legitimă apărare şi a murit pe loc în timul atacului, în vreme ce al doilea a fost rănit şi nu mai reprezenta o ameninţare pentru soldaţii israelieni.

Totuşi, Azaria s-a îndreptat spre atacatorul palestinian întins pe pământ şi l-a împuşcat pentru a doua oară cu scopul de a-l ucide. 

Înregistrarea video a incidentului a atras condamnare internaţională. Palestinianul Abdel Fattah al-Sharif este rănit, întins pe pământ şi înconjurat de mai mulţi soldaţi şi medici israelieni. În cadru apare sergentul Elor Azaria care îl împuşcă direct în cap pe Sharif.

Instanţa a precizat că declaraţiile făcute de sergent cu privire la incident sunt ”nesigure şi problematice”, în vreme ce apărarea s-a dovedit contradictorie şi plină de greşeli.

Martorii au susţinut că sergentul israelian a declarat imediat după incident că atacatorul palestinian ”merita să moară” pentru că a rănit un alt soldat.

Totuşi, acesta este un caz extrem de rar în justiţia israeliană, în care un soldat este condamnat la închisoare pentru uciderea unui atacator palestinian.

De asemenea, acest proces a atras atenţia asupra diviziunilor puternice din societatea israeliană, atât între dreapta şi stânga, cât şi între comandanţii militari care au cerut condamnarea sergentului şi politicienii naţionalişti care au militat pentru achitarea lui Elor Azaria.

Premierul Benjamin Netanyahu a anunţat personal că susţine graţierea tânărului militar Elor Azaria.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.