O sculptură-basorelief în documentarul ”Rezilienţa”, o serie de gravuri cu ipsos şi o instalaţie ”pădure” fac parte din expoziţia ”Contagiune”, un solo-show de Dumitru Gorzo, care a fost prezentat pentru prima dată publicului, marţi seară, la Sala Gabroveni.
”Contagiune” pleacă de la o observaţie a mea mai veche cum că nu te trezeşti făcând cultură, ca să faci cultură trebuie să iei de undeva, să te trezeşti în proximitatea unor obiecte culturale, să fii în preajma fenomenului”, a explicat artistul pentru News.ro.
Expoziţia ”Contagiune”, de la Sala Gabroveni, se deschide cu o instalaţie cu traforuri din tablă, o expoziţie de gravuri şi un film documentar ”Rezilienţa”.
”Sunt trei proiecte radicale, diferite, în care eu văd totuşi o continuitate. E o instalaţie începută cam acum 11 ani, nişte traforuri de tablă pictate, nişte gogomârle, care fac parte dintr-un fel inventar al bestiarului personal, nişte forme pe care le-am dezvoltat în timp, care par a fi ceva, dar nu sunt neapărat ceva, un fel de încercare de a produce o formă care să pară familiară tăind punţile explicaţiei”, şi-a descris propria lucrare Dumitru Gorzo.
Artistul a despicat copaci de răchită de pe un teren al familiei sale din Maramureş şi a montat în interior elemente din tablă pictate: un peşte, un cocoş, o femeie, un bărbat. I-a lăsat să crească şi i-a tăiat apoi, încât copacii au crescut în jurul lucrării, şi nu invers.
”Sunt nişte traforuri de tablă pictate, care au fost montate în copaci. Aceştia erau un gard viu pe lângă un teren al tatălui meu, din Maramureş, erau destinaţi tăierii. O dată la câţiva ani se taie crăcile pentru că altfel umbresc. Am avut o înţelegere cu tata, să le lase să crească. Le-am despicat şi am montat în interiorul celor 70 de crăci elementele astea. Şi am lăsat lemnul să crească în jurul lucrării. Nu lucrarea a crescut în copac, ci invers. Erau izolate în mijlocul unui câmp, începuseră să le fure puştii, aşa că le-am mutat în spatele casei. Răchita se prinde dacă nu e lucrată. Au crescut acolo până s-au copt, adică mai zilele trecute. Unele s-au uscat, ultimele au fost tăiate la începutul săptămâni trecute şi au fost aduse aici”, a povestit Gorzo odiseea copacilor de la Ieud.
În Sala Gabroveni, instalaţia lui Gorzo cu copacii secţionaţi este dispusă orizontal, în aşa fel încât vizitatorul să poată studia mai bine ”pădurea căzută”. Iniţial, instalaţia a fost gândită pe verticală, aşa cum crescuseră şi copacii.
”Dar dat fiind spaţiul, m-am gândit că o pădure căzută e un aranjament mai bun, e o instalaţie care are un anumit ritm, şi aduce altfel de trasparenţă, de desen. Mi se pare că răspunde cumva şi spaţiului şi felului în care s-a întâmplat să ajungă în felul ăsta”, a explicat artistul.
”Rezilienţa” este un documentar care poate fi văzut în cadrul ”Contagiune”, un film în care Gorzo dărâmă casa bunicului său.
”Documentarul este o lucrare începută acum 13 ani şi teminată acum 6 zile, e vorba de casa pe care bunicul meu a construit-o când avea 18 ani şi pe care părinţii mei au hotărât să o dea jos din motive obiective, de structură, şi a cărei viaţă a fost prelungită pentru ca eu să pot face o lucrare pe care o gândeam de ceva timp. Anume o sculptură-basorelief aş spune. Am cioplit pereţii care erau tencuiţi cu un amestec de lut, bălegar, şi peste care veneau vreo 20 de straturi de albastru. La început am zgâriat-o, după aceea am cioplit-o, la sfârşit am săpat-o. A devenit lucrare, imagine”, a mărturisit Dumitru Gorzo.
Schiţele rezultate duc cu gândul la desenele lui Picasso. ”Este această impresie pentru faptul că ele sunt structurate într-un anume fel. E o anumită geometrie”, comentează Gorzo, care a lucrat fără schiţă.
”Am început să lucrez fără niciun fel de schiţă prealabilă. Spun asta, nu ca să vedeţi cât de grozav sunt eu, că pot să lucrez fără schiţă, ci pentru că mereu am crezut şi cred că arta unui artist este continuă. Dacă mă întrebaţi cât timp mi-a luat să fac această lucrare, aş spune că 25 de ani, adică de la momentul în care am început să fac artă. Atunci a început munca asta şi lucurile sunt într-o continuă dezvoltare”, se confesează el.
O altă parte importantă a expoziţiei lui Gorzo este o serie de gravuri cu ipsos.
”Este o formă de print, sunt nişte forme pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului. Acolo nu mai e bestiar, acolo lucurile se complică puţin, e alt tip de construcţie, care tind spre iconografie”, se explică Gorzo.
Silviu Pădurariu, curatorul acestei expoziţii, este de părere că nu există o generaţie de artişti contemporani a anilor 2000 şi că Gorzo este pentru ce-i care-l cunosc acelaşi, iar pentru cine îl vede prima dată, mereu surprinzător.
”Am început acum câţiva ani o cercetare, pe ceea ce popular se numeşte, «Critica românească - generaţia 2000», şi descopăr că nu există o generaţie a anilor 2000 şi niciunul din oamenii numiţi în termenii ăştia nu se regăseşte în contextul acela. Din cauza asta şi pe Gili Mocanu, şi pe Nicolae Comănescu, şi pe Gorzo îi văd ca pe oameni în devenire şi sunt foarte curios să văd cum lucrează ei de acum încolo”, a declarat Silviu Pădurariu pentru News.ro.
”Ei sunt vii, produc în continuu, multe dintre cele mai bune lucrări ale lor sunt după anii 2000. Iar ceea ce nouă ni se pare valoros de documentat din anii aceia, sunt nişte mitologii pe care le putem dispune foarte coerent într-o retorică teoretică istorică care îi ajută mai mult pe cei care scriu, decât pe cei care citesc”, adaugă curatorul.
Cum să-l citim pe Gorzo în această expoziţie? ”În adevăr, Gorzo este, pentru cei care-l cunosc, acelaşi dintotdeauna, pentru ceilalţi, mereu nou”, spune Pădurariu.
Cum să citim această expoziţie? ”Este un produs total spontan al unei colaborări foarte apropiate între mine şi Gorzo. Pentru cine îşi doreşte foarte tare să vadă o retrospectivă fragmentată şi nesuficientă, poate să vadă asta, numai că nu este. Toate lucrările sunt reinterpretate, dispuse în cu totul alt context de cum au fost, şi ceea ce le leagă este componenta de outdoor, de spaţiu public. Acest dialog între mine şi Gorzo a produs ideea de a recupera acele eforturi de spontan, de spaţii nepublicabile, nevizitabile, încât să le dăm o mică nouă coerenţă indoor”, afirmă curatorul expoziţiei ”Contagiune” de la Arcub, care poate fi văzută până pe 19 martie.
Celebrul Ion Bârlădeanu, prezent la vernisaj, i-a adresat câteva cuvinte lui Gorzo: ”Eşti un artist mare, unii dau tonul, dar nu fac nimic... Eu sunt marginal”. ”Toţi suntem”, a spus Gorzo.
Dumitru Gorzo, unul dintre cei mai importanţi artişti vizuali contemporani de origine română, activează şi lucrează în New York şi în Bucureşti.
Născut în 1975, în Ieud, Maramureş, termină studiile Universităţii de Arte Bucureşti în 1998 iar în 1999 încheie studiile aprofundate. Alături de Nicolae Comănescu, Alina Penţac şi Angela Bontaş înfiinţează şi activează în grupul numit Rostopasca, între 1997 şi 2001.
Începând cu anii 2007 - 2008, Gorzo se mută în New York unde activează până în prezent, reprezentat de SLAG Conremporary New York, Brooklyn. În ultima perioadă a expus la New York, Dublin, San Francisco, Colorado, Huston, Köln, Bassel, Viena, Istanbul, Timişoara, Miercurea Ciuc şi Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
