Un membru al clubului privat din Florida al lui Donald Trump a publicat online o fotografie cu el şi un bărbat despre care susţine că transportă codurile nucleare ale preşedintelui american, generând o nouă controversă privind securitatea, relatează The Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit presei, Trump şi premierul japonez Shinzo Abe au fost informaţi despre testul cu rachetă al Coreei de Nord la cină. CNN a anunţat că cei doi lideri au început să discute cum să răspundă în timp ce se aflau în public, la restaurant. De altfel, fotografii cu cei doi şefi de stat şi echipele lor au fost făcute de mai mulţi membri ai clubului.

Mai mult, unul dintre membri, Richard DeAgazio, a publicat o imagine cu unul dintre membrii anturajului lui Trump, despre care susţine că este responsabil cu transportul valizei nucleare, care îi permite şefului statului să autorizeze un atac nuclear.

“Acesta este Rick. El transportă ‘valiza’. Valiza nucleară, cunoscută şi ca valiza atomică, geanta de urgenţă a preşedintelui, geanta de urgenţă prezidenţială”, a scris DeAgazio pe Twitter.

“Conţinutul său este folosit de preşedintele Statelor Unite pentru a autoriza un atac nuclear când se află la distanţă de centrele fixe de comandă (…). Este ţinută de un membru al echipei şi Rick este acel om”, a adăugat el.

Ulterior, el a şters fotografia.

DeAgazio a fost preşedinte al Boston Capital Securities Inc, unul dintre cei mai mari proprietari de complexe de apartamente din Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.