O familie din Scoţia a pierdut o rochie de mireasă, veche de 150 de ani, într-o curăţătorie din Edinburg, ajunsă în faliment. Cu ajutorul internauţilor, care au distribuit povestea de peste 300.000 de ori, tânăra Tess Newall, care a purtat rochia de la 1870 în ziua nunţii, a reuşit să o recupereze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tess Newall, din Morham, East Lothian, în vârstă de 29 de ani, s-a căsătorit în iunie 2016. Rochia a fost trimisă la curăţat în septembrie de tatăl ei, dar firma s-a închis în octombrie. Afacerea a fost pusă sub sechestru. 

Rochia aparţinea stră-stră-străbunicii, iar Tess a purtat-o în ziua nunţii. Firma la care a mers tatăl miresei era Kleen Cleaners de pe Mary Street din Edinburgh. 

O postare pe reţelele de socializare în care tânăra spune povestea rochiei a fost distribuită de peste 300.000 de ori. Ea a declarat pentru BBC News că a fost încântată de sprijinul internauţilor. "Au fost atât de mulţi oameni care şi-au dat interesul şi au vrut să mă ajute. Am primit şi câteva sfaturi foarte folositoare", a spus ea. 

Tess şi soţul ei au afirmat că puteau cere daune dacă rochia nu va fi găsită. Dar ei subliniază că rochia în sine înseamnă mult mai mult pentru familie. 

Tânăra, care s-a căsătorit cu Alfred Newall, de 30 de ani, a povestit pentru site-ul BBC Scotland: "Când ne-am logodit, bunica mi-a spus că are în pod o rochie care aparţine familiei din 1870 şi pe care vrea să o port la nuntă. Mi-au plăcut întotdeauna lucrurile vintage şi a fost o mare onoare să o port în ziua nunţii". 

Rochia era în cutia originală, învelită în hârtie, dar îngălbenită, motiv pentru care Tess a curăţat-o. După nuntă, în septembrie, tatăl ei a dus-o din nou la curăţătorie. "I s-a spus că durează între opt şi zece săptămâni, ceea ce mamei i s-a părut foarte mult, dar am fost de acord. Tatăl meu a continuat să sune la firma de curăţătorie, dar nu era gata şi când a mers la cumpărături acum două zile a văzut pe uşă scris sechestru". 

Tatăl lui Tess, Patrick Gammell, de 61 de ani, a explicat că a ales această firmă întrucât a fost folosită inclusiv de Casa Regală britanică şi că era cel mai potrivit loc unde să ducă rochia. "Ni s-a spus de către cei care au pus sechestru că unele lucruri au fost vândute. Am fost acasă la proprietar, dar se pare că locuinţa a fost preluată de creditor", a declarat el. 

Sâmbătă după-amiază tânăra a anunţat pe Facebook bucuroasă că a găsit rochia. "Am primit un telefon de la proprietarul clădirii în care se afla curăţătoria şi care citise povestea pe internet. A verificat ce au lăsat în urmă creditorii şi a găsit o dantelă într-o grămadă de haine rămase pe podea. Mama şi tata au fost acolo şi, spre surprinderea lor, printre haine au găsit şi rochia".

Familia a mai trecut o dată prin emoţii, după ce un reprezentant al firmei creditoare le-a transmis că, din motive procedurale, trebuie să preia rochia la biroul său din Glasgow, promiţând că o va trimite înapoi luni. "Familia mea vă mulţumeşte foarte mult pentru răspândirea acestei poveşti, care ne-a permis să ajungem în curăţătorie până n-a fost prea târziu", a scris Tess Newall pe Facebook. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.