Autorităţile franceze au anunţat că atacatorul, care a fost împuşcat după ce a încercat să înjunghie un soldat la intrarea în muzeul Luvru, a venit înarmat cu o macetă şi căra două bagaje în spate, trezind suspiciuni din partea soldaţilor care apără cea mai mare atracţie turistică din Paris, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Însă, poliţiştii nu au descoperit materiale explozive în cele două bagaje ale suspectului, care este în stare gravă după ce soldaţii l-au doborât cu cinci gloanţe.

De asemenea, o a doua persoană a fost reţinută în urma incidentului pentru că avea un comportament suspect.

”Soldaţii au tras cinci gloanţe. Este un atac executat de un singur individ... care reprezenta o ameninţare directă, iar comentariile sale ne-au determinat să credem că avea de gând să ducă la capăt un incident terorist”, a declarat şeful poliţiei din Paris, Michel Cadot.

De asemenea, procurorii antiterorism au lansat o anchetă pentru a determina circumstanţele în care a avut loc atacul de la muzeul Luvru.

Premierul Bernard Cazeneuve a explicat că incidentul este unul de ”natură teroristă”, după ce autorităţile au închis toate străzile din apropierea renumitului muzeu din Paris.

Aproximativ 250 de vizitatori erau în interiorul muzeului în momentul atacului, iar autorităţile au de gând să-i evacueze pe aceştia în grupuri.

Franţa a fost zguduită de o serie de atentate islamiste în ultimii doi ani, în care peste 230 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost rănite. Cele mai multe atentate au fost revendicate de jihadiştii Statului Islamic.

Două potenţiale atacuri teroriste au fost dejucate în luna septembrie, după ce mai multe femei au parcat o maşină încărcată cu butelii de gaz în apropierea Catedralei Notre Dame din Paris.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.