Guvernatorul Arkansas, Asa Hutchinson, a semnat joi noaptea o lege importantă care interzice medicilor să utilizeze cea mai comună procedură de avort în al doilea trimestru al unei sarcini, punând în aplicare cea mai restrictivă legislaţie anti-avort din Statele Unite, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea va intra în vigoare până la finele acestui an şi vizează procedura ”dilatării şi a evacuării”, considerată cea mai sigură metodă de avort de către activiştii pro-alegere şi catalogată drept ”barbară” de către susţinătorii legislaţiei anti-avort, întrucât necesită ”dezmembrarea” fetusului.

Activiştii anti-avort au susţinut că aprobarea legii a reprezentat obiectivul lor suprem pentru această legislatură, în care ambele camere ale Adunării Generale din Little Rock sunt controlate de Partidul Republican.

Legi aproape similare au trecut şi în Mississippi şi Louisiana, dar au întâmpinat obstacole în Kansas, Oklahoma şi Alabama.

”Legea pune o presiune uriaşă pe dreptul constituţional al femeilor de a obţine un avort în al doilea trimestru. Cred că legislatura ştie asta, dar nimănui nu îi pasă”, a declarat procurorul Rita Sklar.

Hutchinson crede că magistraţii supremi vor menţine această lege în vigoare dacă va fi contestată la Curtea Supremă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.